Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș mai bogat cu 2 medici!

2 minute de citit
- Publicitate -

Până acum 5 luni, Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș funcționa cu 6 medici de familie cu competență în medicina de urgență prespitalicească, 4 medici la Stația centrală Baia Mare, 1 medic la Substația Sighetu Marmației și un medic la Substația Târgu Lăpuș.

Din luna noiembrie 2023, serviciile de medicină de urgență prespitalicească a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș s-au mai îmbunătățit în zona Maramureșului istoric prin cooptarea a doi medici specialiști în medicină de urgență.

La Substația Borșa Dr. Voiculescu Luca asigură în jur de 8-10 gărzi pe lună iar la Substația Vișeu de Sus, Dr. Pop Gavrilă, din luna ianuarie a ocupat prin concurs un post de medic specialist medicină de urgență în cadrul acestei substații.

“Cea mai mare realizare de când am preluat atributiile la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, în cele 5 luni, este că am reușit să atrag acești medici deosebiți spre acest sector de activitate atât de important pentru cetățeni. Le sunt foarte recunoscătoare că sunt devotați profesiei pe care și-au ales-o. Printre obiectivele importante propuse rămâne atragerea a cât mai multor medici spre acest serviciu pentru că din punctul meu de vedere, medicina de urgență prespitalicească și prim ajutor este o latură foarte importantă a sistemului sanitar” precizează Mădălina Câmpean, manager general interimar.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut