Există locuri în care timpul nu se măsoară doar în ani, ci în rugăciuni rostite, în pași urcați spre biserică, în clopote care au chemat generații întregi spre liniște și în oameni care au venit cu o povară în suflet și au plecat cu mai multă lumină. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Rohia este unul dintre aceste locuri.
În anul în care așezământul monahal împlinește un secol de existență, sărbătoarea hramului a căpătat o încărcătură aparte. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rohia, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor veniți să cinstească Adormirea Maicii Domnului și să fie parte dintr-un moment care depășește granițele unei simple aniversări.
O sută de ani de Rohia înseamnă o sută de ani de rugăciune neîntreruptă, de speranță, de încercări și renașteri. Înseamnă mii de oameni care au urcat de-a lungul vremii spre mănăstire căutând răspunsuri pe care lumea grăbită nu le putea oferi. Unii au venit pentru credință, alții pentru liniște, alții poate doar pentru frumusețea locului. Rohia i-a primit pe toți.
Tocmai aici se află și forța profundă, aproape ecumenică, a unui asemenea loc. Dincolo de confesiuni, de diferențe și de identități care uneori despart, rămâne nevoia omului de pace, de sens, de iertare și de apropiere. Într-o lume în care cuvintele devin adesea arme, mănăstirile păstrează încă tăcerea ca formă de răspuns și rugăciunea ca formă de speranță.
Prezența Preasfințitului Părinte Iustin la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului a subliniat importanța spirituală și istorică a Mănăstirii Rohia pentru Maramureș și pentru întreaga regiune. Centenarul nu este doar o bornă administrativă sau cronologică. Este mărturia unei continuități care a traversat schimbări de regim, războaie, perioade de opresiune, transformări sociale și generații succesive.
Rohia a rămas.
A rămas prin oamenii care au slujit aici, prin călugării care și-au legat viața de acest loc, prin pelerinii care au urcat drumul mănăstirii și prin memoria celor care au găsit între zidurile sale un refugiu. A rămas și prin cultura pe care a protejat-o, prin cărțile sale, prin spiritul său și prin personalitățile care i-au dat o dimensiune mult mai largă decât aceea a unui simplu așezământ monahal.
În centrul acestei istorii se află însă aceeași chemare care a existat încă de la început. Chemarea spre credință, spre pace și spre apropierea dintre oameni.
Hramul Adormirii Maicii Domnului, celebrat în anul centenarului, devine astfel și o invitație la memorie. La recunoștință pentru cei care au construit, au păstrat și au apărat acest loc. La respect pentru cei care continuă să îl slujească. Dar mai ales la înțelegerea unui adevăr simplu, pe care vremurile noastre par să îl uite uneori.
Oricât de diferiți am fi, există momente în care oamenii privesc spre cer în același fel.
La o sută de ani de la începuturile sale, Rohia continuă să fie mai mult decât o mănăstire. Este un reper al Maramureșului, un loc al memoriei și al spiritului, dar și o punte între om și ceea ce este mai presus de el.
Iar într-o zi de sărbătoare, când clopotele au răsunat din nou peste dealurile Țării Lăpușului, centenarul Rohiei nu a vorbit doar despre trecut.
A vorbit, poate mai ales, despre ceea ce merită dus mai departe.
Dan Cristian COARDĂ
