Retur de foc în Cupa României

1 minute de citit
- Publicitate -
Voleiul masculin românesc revine în actualitate cu meciurile retur din etapa întâi a Cupei României.
Sala Polivalentă Lascăr Pană va găzdui în 08.11.2023, începând cu ora 17.00 confruntarea dintre Clubul Sportiv Știința Explorări Baia Mare și Clubul Sportiv Rapid București.
Formația giuleșteană abordează acest retur cu avantajul unei victorii scor 3-1 (25-18, 21-25, 25-13, 25-22). Partida de azi  va fi arbitrată de Cristian Botezatu (Piatra Neamț) – Cristian Boreanu (Zalău), în timp ce observator din partea Federației Române de Volei va fi prezent Adrian Puștiu (Brașov).
Potrivit regulamentului primele patru formații clasate la finalul sezonului trecut C.S. Arcada Galați, C.S.A. Steaua București, Sport Club Municipal Universitatea Craiova și Clubul Sportiv Dinamo București sunt calificate direct în faza sferturilor de finală.
În cazul în care băieții noștri reușesc să întoarcă rezultatul din tur, în faza sferturilor de finală vor da piept cu oltenii de la Sport Club Municipal Universitatea Craiova.
Tot în această primă fază a competiției mai sunt programate partidele:
C.S.M. Corona Brașov – C.S. Unirea Dej
C.S. Universitatea Timișoara – C.S. Universitatea Cluj
Alin BOŢIOC

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut