Reabilitarea Policlinicii nr. 2 din Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Maramureș, s-a votat proiectul “Modernizare Centru de Recuperare – reparații capitale și amenajări funcționale la Policlinica nr. 2”.

Proiectul, în valoare de peste 60 de milioane lei, va fi finanțat prin Programul Operațional Regional, iar cererea de finanțare va fi depusă până la finalul acestei săptămâni.

În Policlinica nr. 2 de pe strada Progresului nr. 17 din Baia Mare, funcționează atât Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, cât și Cabinetul de Planificare Familială care va intra, de asemenea, în reabilitare. Proiectul va fi finanțat prin PNRR, iar Consiliul Județean Maramureș a primit adresa din partea Ministerului Sănătății privind aprobarea finanțării.

Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie are în prezent 35 de paturi repartizate pentru: recuperare neurologică, ortopedică, bronho-pulmonară și cardiacă, recuperare reumatologică. În cadrul aceleiași secții este și partea de spitalizare de zi, baza de tratament. Centru de Sănătate Mintală (CSM) copii, Ambulatoriu integrat copii – neuropsihiatrie, logopedie și psihologie infantilă, Medicina muncii – boli profesionale, funcționează, de asemenea, în cadrul Policlinicii nr. 2 din Baia Mare.

Proiectul prevede reabilitarea integrală a acestei clădiri, creșterea eficienței energetice a imobilului prin instalarea de panouri fotovoltaice și creșterea gradului de ocupare, prin dotarea cu aparatură de specialitate necesară, având în vedere că cererea este foarte mare, în special pe partea de recuperări medicale.

Toate aceste structuri ale Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care funcționează în Policlinica nr. 2, sunt esențiale pentru maramureșeni și pentru sănătatea acestora.

„Am încredere că prin realizarea acestui proiect vom soluționa și problema supraocupării din cadrul Laboratorului de Recuperare, vom oferi atât pacienților, cât și personalului medical, condiții mult mai bune, la standarde europene. Sănătatea maramureșenilor este cea mai importantă, iar noi, la Consiliul Județean Maramureș, depunem toate eforturile necesare pentru a dezvolta și moderniza infrastructura de sănătate din județul nostru.”, a transmis președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut