„Priviri” din orașul Baia Mare (IV)

2 minute de citit
- Publicitate -

Fotografia de astăzi vine în fața dumneavoastră cu piața mare, jumătatea dinspre sud, pentru a vedea cum arăta cea mai importantă zonă a orașului în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Cu riscul de a lungi un pic mai mult această postare, precizăm faptul că suntem în perioada în care tematica predominantă a fotografiilor era „portretul” (realizat, desigur, în studioul foto) și mai puțin peisajul care se realiza în aer liber. Aceasta a fost o realitate determinată fie de motive comerciale, fie de dificultățile tehnice ale primelor procedee fotografice. Iată motivul pentru care, fotografia de astăzi este însoțită de imaginea unui aparat foto cu burduf, în cutie din lemn de cireș, parte componentă a colecției memoriale „Suba Zoltán”, cunoscut fotograf băimărean (1911-2009).

Revenind la imaginea de astăzi, vedem cum, într-o zi oarecare, piața este relativ populată, se disting foarte bine căruțe și oameni de la țară veniți cu produse spre vânzare sau orășeni stând pe bănci sau în fața magazinelor. Detaliile sunt admirabile iar, în ansamblu, putem remarca faptul că viața cotidiană a băimărenilor nu era chiar monotonă și lipsită de interes comunitar.

În plan secundar, recunoașteți cu siguranță silueta zveltă a Turnului Sf. Ștefan. Ei bine, acoperișul acestei construcții, azi important monument istoric, este un element arhitectonic foarte important pentru datarea acestei fotografii și a altora. Astfel, în contextul unor lucrări de reabilitare finalizate în jurul anilor 1899, terminația turnului a primit forma de astăzi. În perioada de tranziție de la coiful baroc („bulb de ceapă”) distrus probabil în timpul incendiului din anul 1876, la terminația actuală, turnul avea un acoperiș simplu în patru ape cu o modestă cruce în vârf. Așadar fotografia noastră a fost realizată aproximativ în perioada 1880-1890.

Foto 1. Piața centrală, latura de sud
Foto 2. Aparat foto cu burduf, sfârșitul secolului XIX

Text: Lucia Pop, muzeograf
Imagine: Zamfir Șomcutean, conservator

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut