Podul de la Cătălina intră în etapa finală. Se montează cele 72 de grinzi

2 minute de citit
default
- Publicitate -

Reconstrucția podului peste râul Lăpuș, la Cătălina, a intrat într-o etapă importantă, odată cu începerea lucrărilor la suprastructură și montarea grinzilor prefabricate. Ansamblul de poduri are o lungime de peste 200 de metri și este al doilea ca lungime din județul Maramureș.

Fundațiile, culeile, cele trei pile și elevațiile au fost finalizate și aduse la cota necesară, iar constructorul începe acum montarea celor 72 de grinzi prefabricate din beton.

Grinzile au lungimi diferite, în funcție de structura pe care vor fi montate: 16 metri pentru podul mai mic, de descărcare, respectiv 20 și 25 de metri pentru podul principal, care traversează râul Lăpuș.

După montarea grinzilor, lucrările vor continua cu realizarea armăturilor metalice, a cofrajelor, betonările și execuția plăcii podului. Potrivit reprezentanților administrației județene, aceste operațiuni trebuie realizate în ordinea și în timpii tehnologici prevăzuți, pentru a asigura calitatea și siguranța construcției.

Dacă ritmul actual de lucru va fi menținut și condițiile meteorologice nu vor împiedica desfășurarea lucrărilor, estimarea este ca, în a doua parte a lunii octombrie, circulația să poată fi redeschisă pe pod, în condiții de șantier, semaforizat și pe câte un sens.

Termenul rămâne însă o estimare tehnică, iar finalizarea etapelor următoare depinde de evoluția lucrărilor și de condițiile din teren.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut