14 septembrie 2024 – Înălțarea Sfintei Cruci

Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat spre întărirea creștinilor în două momente ale istoriei. Primul, când, după ce a fost descoperită de Sf. Împărăteasă

Colonia Pictorilor lansează proiecția imersivă ce ilustrează povestea artei vizuale băimărene

Începând cu data de 20 septembrie, la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor va avea loc lansarea proiecției imersive ce ilustrează, în 40 de minute, povestea artei vizuale băimărene. Călătoria

Casa Verde Fotovoltaice 2024

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat o prelungire cu șapte zile a perioadei de înscriere a instalatorilor în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice 2024, oferind instalatorilor mai mult timp

Traian Rareș Tuș, Andrei Cupșa și Antonio Alexandru Savolszki – cetățeni de onoare ai municipiului Baia Mare

Traian Rareș Tuș, Andrei Cupșa și Antonio Alexandru Savolszki sunt noii și cei mai tineri cetățeni de onoare ai orașului Baia Mare. Decizia a fost luată astăzi în ședința de

A fost efectuată recepția finală la proiectul de reabilitare a malului drept al râului Săsar

Executivul Primăriei Baia Mare a efectuat recepția finală la proiectul de reabilitare a malului drept al râului Săsar, un proiect în valoare de 23 de milioane lei. Există încă mici

Fotbal: CS Minaur vs SC Olimpia MCMXXI Satu Mare

Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17.00, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și SC Olimpia MCMXXI Satu Mare, din cadrul rundei a

Fermierii din Moisei, așteptați sâmbătă la Căminul Cultural

Începând cu anul 2024 și până în anul 2029, Măsura 10 - AGRO-MEDIU ȘI CLIMĂ și M11 - AGRICULTURA ECOLOGICĂ, au fost înlocuite cu implementarea angajamentelor în cadrul DR37. Toți

Handbal masculin: CS Minaur Baia Mare primește vizita echipei Steaua București

Sâmbătă, 14 septembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană: din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSA Steaua București, din cadrul etapei a treia din Liga Zimbrilor. Un

Podul istoric peste Tisa de la Sighetu Marmației, trecut în administrarea CNAIR

Ca urmare a demersurilor inițiate de prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, către Comitetul Județean de Urgență, au fost luate măsurile necesare pentru trecerea în administrația CNAIR a podului istoric „Academician

Cod galben în Maramureș: Instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ

În intervalul 13 septembrie, ora 15 – 14 septembrie, ora 18, în județul Maramureș se va semnala cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ. Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș,

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

Astăzi, 13 septembrie, România celebrează Ziua Pompierilor, o zi dedicată eroilor în uniformă care se află mereu în prima linie a intervențiilor de urgență. De la stingerea incendiilor devastatoare și

Erasmus+: Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare organizează stagii de mobilitate pentru 36 de elevi, în Portugalia și Spania

Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, în calitate de beneficiar al Proiectului Erasmus+, cu suport financiar din partea Comisiei Europene, organizează în acest an școlar stagii de mobilitate, pentru 36 de elevi,

Sari la conținut