Brâul Maicii Domnului va aduce bucurie creştină băimărenilor

Moment duhovnicesc cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcop al Maramureşului şi Sătmarului. Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, dăruit băimărenilor pentru închinare la Parohia „Sfinții Arhangheli

Salvamont cu semnale luminoase

Maramureș Online se alătură demersului național prin care se solicită Parlamentului României aprobarea semnalelor luminoase și acustice privind prioritatea în trafic a salvatorilor montani. Serviciile SALVAMONT dețin legal autospeciale moderne

Poli Timișoara vs Minaur Baia Mare

Poli Timișoara primește, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii 2, vizita celor de la Minaur Baia Mare, formație preluată recent de Mihai Iosif. Octavian Benga a lăudat jocul maramureșenilor

6 ani de la moartea ÎPS Arhiepiscop Justinian Chira

6 ani de la moartea ÎPS Arhiepiscop Justinian Chira, supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului”. Sâmbătă, 29 octombrie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, cu începere de la ora 09:30, Preasfințitul Părinte

Stare de alertă în județul Maramureș

Mai exact, CNSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă) a aprobat declararea stării de urgență în județul Maramureș, în legătură cu situația deșeurilor din această zonă. „Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a

4 ani de Serviciu Public Județean SALVAMONT Maramureș

La multi ani salvatorilor montani. 4 ani de Serviciu Public Județean SALVAMONT Maramureș ! 4 ani de misiuni de patrulare și salvare reușite ! Cu un grad de răspuns la

La Mulți Ani Armatei Romăniei

Ziua Armatei Române se sărbătorește în data de 25 octombrie pentru că in anul 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei.

Pleacă Ciprian Danciu?

Tensiuni la echipa de fotbal din oraș. Primim informații pe surse din interiorul clubului conform cărora jucătorii sunt nemulțumiți de antrenorul Ciprian Danciu. Aceștia se plâng de metodele de antrenament,

Sari la conținut