Tinerii din Maramureș și Satu Mare au pornit spre ITO Bistrița

Vineri, 30 august 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost prezent în mijlocul tinerilor și a părinților coordonatori și însoțitori, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul

Handbal feminin: Meci tare pentru CS Minaur Baia Mare chiar din prima rundă a Ligii Florilor MOL

Duminică, 1 septembrie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” va fi gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CSM Corona Brașov, joc din cadrul primei etape din

264 de candidați au promovat bacalaureatul în Maramureș, sesiunea august

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), obținute de candidații care au susținut examenul naţional de bacalaureat în sesiunea august 2024, au fost publicate astăzi, 30 august, ora 10:00, pe pagina web

Peste 40 de pompieri pregătiți pentru Forza ZU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a dispus măsurile necesare astfel încât evenimentul FORZA ZU să se desfășoare în depline condiții de siguranță. În

Ionel Bogdan: Forza ZU este cel mai mare eveniment care a avut loc în Maramureș

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, alături de Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, reprezentanți ai instituțiilor însărcinate cu asigurarea ordinii și siguranței publice, IPJ Maramureș, ISU Maramureș, Poliția de Frontieră,

Festivalul Forza ZU a epuizat spațiile de cazare în Maramureș

Forza ZU, cel mai mare festival al hiturilor românești, se pregătește să dea startul celei de-a 11-a ediții a evenimentului de la Baia Mare. Maratonul muzical, care va avea loc

Prima drumeție pe munte pentru 46 de copii din Constanța alături de jandarmii montani maramureșeni

O activitate inedită a fost drumeția în Munții Gutâi organizată de jandarmii montani maramureșeni pentru un grup de 46 de copii din Constanța. Tinerii cu vârste cuprinse între 12 și

În 30 august este prăznuit Sfântul Alexandru, cunoscut drept “Protectorul Omenirii”

Potrivit calendarului ortodox, pe 30 august este prăznuit Sfântul Alexandru, care e cunoscut drept “Protectorul Omenirii”. Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, care a apărat

În septembrie încep lucrările la grădinița ortodoxă din Baia Mare

În luna septembrie vor începe lucrările la prima grădiniță ortodoxă din Maramureș, care va fi construită în curtea Bisericii “Nașterea Domnului” din Baia Mare. 140 de copii vor beneficia de

Handbal masculin: Minaur debutează pe teren propriu cu CSM Bacău

Sâmbătă, 31 august, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” va fi gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CSM Bacău, joc din cadrul rundei inaugurale din Liga

Apel către băimăreni pentru utilizarea rațională a resurselor de apă

Având în vedere situația meteorologică și hidrologică actuală din județul Maramureș și în contextul prognozei similare pentru perioada următoare, Primăria Municipiului Baia Mare face un apel către toți cetățenii pentru

Prezență numeroasă la hramul Schitului Izvoare

Joi, 29 august 2024, de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Tăierea

Sari la conținut