Sus să avem inimile

Există oameni care ne împietresc inimile, iar alții le topesc sau le înalţă. Inima devine astfel nodul unor legături, văzute sau nevăzute, nu numai cu lumea, dar și cu cei

55 de elevi ai Școlilor de Poliție au finalizat stagiul de practică în Maramureș

55 de elevi din cadrul Școlilor de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca și „Vasile Lascăr” Câmpina (promoția februarie-decembrie 2024), care au parcurs modulul de pregătire teoretică, și-au perfecționat timp de

Prefectul Rudolf Stauder și directorul SGA Maramureş, Andrei Enache, vizită de lucru la râul Lăpuș

La solicitarea prefectului Rudolf Stauder a fost efectuată o vizită de lucru la râul Lăpuș din localitatea Bozânta Mică, la care a participat și Andrei Enache, director SGA Maramureş. Scopul

31 august – Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române este sărbătorită în România începând din 2013, pe data de 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013, dar în Republica Moldova se sărbătorește încă din 1990. Propunerea

Marius Voinaghi anunţă că se retrage din funcţia de inspector şcolar şi că va reveni la catedră ca profesor de istorie

Marius Voinaghi anunţă că se retrage din funcţia de inspector şcolar şi că va reveni la catedră ca profesor de istorie. După patru ani și jumătate de activitate neîntreruptă la

Urs semnalat într-o zonă de agrement din comuna Repedea

Un urs a fost semnalat ieri într-o zonă de agrement din comuna Repedea. Autoritățile locale îi îndeamnă pe cetățeni să circule cu atenție. ”Având în vedere faptul că în zona

Programul de duminică, 1 septembrie, al ierarhilor maramureșeni

Duminică, 1 septembrie 2024, a 10-a după Rusalii, începutul Anului nou bisericesc, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va resfinți biserica și va binecuvânta lucrările de înnoire realizate în

Jandarmeria Maramureș: Măsuri de ordine și siguranță publică la evenimentul cultural-artistic FORZA ZU

Astăzi va avea loc evenimentul cultural-artistic FORZA ZU pe Aeroportul Internațional Maramureș, la care se preconizează prezența unui număr important de participanți. În acest context, Jandarmeria, ca instituție responsabilă cu

Fotbal: Lotul României pentru primele meciuri în noua ediție a Ligii Națiunilor

Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat lotul pe care va miza la primele două partide din ediția 2024/25 a Ligii Națiunilor: Vineri, 6 septembrie, ora 21:45: Kosovo – România, stadion Fadil Vokrri

Forza ZU: Măsuri de ordine și siguranță publică

Mâine va avea loc evenimentul cultural-artistic FORZA ZU pe Aeroportul Internațional Maramureș, la care se preconizează prezența unui număr important de participanți. În acest context, Jandarmeria, ca instituție responsabilă cu

Un bărbat a găsit 1000 de lei pe care i-a predat polițiștilor sigheteni

Un gest simplu care definește empatia și spiritul civic! O alegere care reflectă grija față de semeni!  Un bărbat s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Sighetu Marmației şi a predat

Tinerii din Maramureș și Satu Mare au pornit spre ITO Bistrița

Vineri, 30 august 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost prezent în mijlocul tinerilor și a părinților coordonatori și însoțitori, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul

Sari la conținut