Dotări importante pentru mai multe unități de învățământ din Sighetu Marmației

În Sighetu Marmației se află în implementare proiectul privind ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare din municipiul Sighetu Marmației”, fondurile necesare fiind atrase

Individual Cup la pescuit crap pe Lacul Coaș

Lacul Coaș din localitatea cu același nume, a deschis seria concursurilor de pescuit la crap pe anul 2024, spre mulțumirea pescarilor din județ. Individual Cup s-a desfășurat în perioada 5

Până în 11 septembrie, vom avea un nou spațiu modelat și dotat conform nevoilor și standardelor în vigoare, care să poată găzdui cel puțin 40 de copii antepreșcolari

Există o cerere din ce în ce mai mare în Baia Mare de locuri în creșe pentru copii, chiar în acest moment fiind aproximativ 300 de dosare depuse pentru antepreșcolari,

La Sighetu Marmației s-a desfășurat Concursul Regional „Magicienii numerelor”, ediția a V-a

Sâmbătă, 30 martie 2024, s-a desfășurat la Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației Concursul Regional „Magicienii numerelor”, ediția a V-a. În ziua concursului s-au prezentat 466 de elevi din patru

O expoziție inedită la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației – ”Istorie și inovație: vehicule nemuritoare în inima unui sat autentic”

Sâmbătă, 20 aprilie, Mercedes-Benz Club CE 124 Romania, în colaborare cu Muzeul Maramureşan și Primaria Sighetu Marmatie organizează în Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” expoziția: ”Istorie și inovație: vehicule nemuritoare

Ediția a II-a a Festivalului Concurs ”Taragotul Maramureșean”

Ansamblul Folcloric National „Transilvania” organizează 𝒆𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒂 𝒂 𝑰𝑰 -𝒂 a 𝑭𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑪𝒐𝒏𝒄𝒖𝒓𝒔 „𝑻𝒂𝒓𝒂𝒈𝒐𝒕𝒖𝒍 𝑴𝒂𝒓𝒂𝒎𝒖𝒓𝒆𝒔̦𝒆𝒂𝒏”, un eveniment prin care se propune promovarea și valorificarea muzicii folclorice intrepretată cu măiestrie la acest

„Calul pentru draniţă” – expoziţie temporară la Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației

Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației a deschis, astăzi, porţile expoziției temporare etnografice "Calul pentru DRANIȚĂ". În trecut toate casele și anexele gospodărești erau acoperite cu draniță/șindrilă.

AUR şi-a lansat, duminică, la Târgovişte, candidaţii pentru alegerile europarlamentare şi locale

"Nu e o campanie electorală, e o campanie de eliberare naţională cum nu s-a mai văzut pe aceste meleaguri. Care e scopul nostru? Eliberarea ţării din mâna boierilor care au

8 aprilie: Ziua internaţională a romilor

Ziua internaţională a romilor este sărbătorită în fiecare an la 8 aprilie. Este momentul ce marchează recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea. De asemenea, se

Întâlnire de lucru între poliție și ISJ Maramureș pe tema violenței școlare

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin Biroul Siguranță Școlară, desfășoară diferite activități pentru consolidarea unui climat optim de siguranță în unitățile de învățământ, protejat de diferite forme de manifestare a

Preasfințitul Iustin a slujit, în ziua închinată Sfintei Cruci, la biserica de zid cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a treia din Postul Mare - închinată Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la biserica de zid cu hramul „Pogorârea Sfântului

Un nou eveniment pe tema finanţărilor în Parcurile Industriale Maramureş va avea loc la Popasul „La Pădure” din Finteușu Mare, Şomcuta Mare

Joi, 11.04.2024, de la ora 13:00, Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Maramureș Business Park și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest,

Sari la conținut