Orientariștii din Maramureș la întâlnirea cu Moș Crăciun

2 minute de citit
- Publicitate -
Prefațând oarecum trecerea de la competițiile de orientare în alergare la cele pe timp de iarnă, cu ocazia apropiatelor Sărbători de Iarnă, Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare a inițiat competiția de nivel județean Cupa Moșului.
La startul acestui ultim regal orientaristic din 2023, au fost prezenți sportivi legitimați la Clubul Sportiv Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare sau Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie dar și tineri sau familii nelegitimate la vreun club.
Găzduit în cartierul Decebal (în zona Aleea Rotundă), concursul s-a adresat tinerilor de la 10 la 45 de ani, existând și secțiunile de Open sau Open Family (lungimea traseelor variind în funcție de categoriile de vârstă, de la 2.650 de metri la 700 de metri pentru sportivii de 10 ani).
Cu un director de concurs de excepție în persoana lui Istvan Sebestyen și cu o bază logistică pe măsură, asigurată în mare parte de unul dintre cei mai valoroși cartografi din România, Liviu Țînțar, oficialii Clubului Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare au reușit să creeze premisele unui concurs valoros, asigurând concurenților de 18, 21 și 35 de ani un număr total de posturi de control, în timp ce orientariștii de 10 ani au avut de parcurs 9 astfel de posturi. La final toți participanții au fost recompensați de Moș Crăciun, cel ce pentru fiecare grup de sportivi aliniați la start a dat startul plecării pe traseu.
Alin BOŢIOC

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut