Nunta de aur sărbătorită de cuplurile din Ieud

1 minute de citit
- Publicitate -
12 cupluri din Ieud au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătorite cu diplome, flori și premii de apreciere pentru cei care au ştiut să-și păstreze vie iubirea şi pentru devotamentul lor în a menține o căsnicie solidă.
Evenimentul s-a desfășurat duminică, 12 noiembrie, la Casa Tradiţiilor din Ieud, cu sprijinul şi aprecierea primarului Nicolae Traian David: „Azi am sărbătorit cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, ocazie cu care îi felicit, dorindu-le multă sănătate în continuare! Fie ca viața să vă fie luminoasă și senină și de acum înainte! La mulți ani!”.
„În contextul Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, la îndemnul părintesc al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, de a ne cinsti bătrânii neamului nostru și la invitația domnului primar Nicolae Traian David, care a organizat acest eveniment, am sărbătorit toate cuplurile din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Totul s-a încheiat cu felicitări, flori, diplome si icoane cu Maica Domnului, care să-i ocrotească și mai departe.
La mulți ani cu sănătate!”, transmite preotul comunei, Dinu Horațiu Brici.
La mulţi ani cu sănătate tuturor sărbătoriţilor!
MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut