Marți, 16 iunie, prof. dr. Monica Mare, managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, împreună cu muzeograf Gabriela Filip, au participat la dezbaterea „Maramureș – Țara celor 4 Țări”, desfășurată la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
În cadrul evenimentului, dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural al celor patru zone etnografice ale județului – Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Codrului, managerul instituției, prof. dr. Monica Mare, a susținut prezentarea cu tema „Portul popular din Țara Lăpușului și Ținutul Codrului”, evidențiind frumusețea, diversitatea și valoarea identitară a costumului tradițional din aceste zone.
„În cadrul prezentării au fost subliniate, totodată, și evenimentele desfășurate la Muzeul Satului, dedicate valorilor autentice ale satului tradițional, prin care susținem demersurile de cercetare, conservare și valorificare a portului popular și a patrimoniului etnografic. În acest fel, muzeul rămâne un loc al întâlnirii dintre trecut și prezent, al dialogului dintre generații și al păstrării identității locale.
Astfel de proiecte, care pun în lumină cultura tradițională a Maramureșului și identitatea comunităților maramureșene, sunt întotdeauna binevenite. Păstrându-și specificul, fiecare dintre cele patru zone etnografice ale județului contribuie la definirea unei identități culturale autentice.
Mulțumim organizatorilor și partenerilor implicați în acest proiect de amploare, care contribuie la cunoașterea, conservarea și promovarea valorilor culturale ale Maramureșului.
Acesta va continua cu editarea unui volum de specialitate, urmând să se finalizeze pe 16 august 2026, în preajma Zilei Maramureșului, printr-un eveniment organizat la Muzeul Satului Baia Mare”, arată Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară.
















