Profesorul Mihai-Cosmin Pop revine în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, după ce, în ultimele două luni, a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct. Acesta a condus instituția din aprilie 2022 până la 1 septembrie 2026, iar acum revine la conducerea învățământului maramureșean.
Revenirea sa a fost salutată de Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, care a evidențiat experiența profesională a profesorului și cunoașterea problemelor cu care se confruntă școlile din județ.
„Mihai face parte din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș încă din 2018, iar din aprilie 2022 a ocupat funcția de inspector școlar general. Cunoaște școlile județului, profesorii, problemele cu care se confruntă sistemul de educație și, mai ales, știe cât de mult contează fiecare decizie pentru copii”, a spus Gabriel Zetea.
Printre domeniile care necesită atenție se numără îmbunătățirea condițiilor din școli, modernizarea unităților de învățământ, sprijinirea cadrelor didactice și susținerea copiilor din învățământul special.
„Îmi doresc ca fiecare copil din Maramureș să aibă șansa de a învăța în condiții bune, indiferent dacă locuiește într-un oraș sau într-un sat, indiferent de dificultățile pe care le întâmpină. Și cred că putem face lucruri bune atunci când administrația și oamenii din educație lucrează împreună”, a mai precizat liderul social-democrat.
MaramuresOnline.ro














