Baia Mare va găzdui, în 8 iulie 2026, de la ora 17.00, un eveniment cultural de o eleganță aparte, lansarea volumului „Trupul gândurilor”, semnat de Mihai Pătrașcu și apărut la Editura Galaxia Gutenberg. Întâlnirea va avea loc în sala de conferințe a Bibliotecii Centrului Universitar Nord, de pe strada Victoriei, numărul 76, și îi va aduce în fața publicului pe Conf. Univ. Dr. Anamaria Fălăuș și pe Pr. Silviu Hodiș, editorul volumului.
Afișul lansării propune deja o cheie de lectură. Cartea apare așezată între întuneric și lumină, între concretul obiectului tipărit și silueta aproape cosmică a unei ființe alcătuite din scântei. Nu este doar o imagine de promovare, ci o invitație discretă la intrarea într-un teritoriu în care gândul capătă greutate, contur și vibrație. „Trupul gândurilor” pare, încă din titlu, o provocare adresată cititorului. Ce formă are ceea ce nu se vede. Câtă materie poate încăpea într-o neliniște. Câtă lumină poate purta un om înăuntrul lui.
În jurul acestei cărți, Iacob Oniga a scris un text care nu funcționează ca o simplă prezentare, ci ca o mărturie. Este un răspuns emoțional, aproape confesiv, la întâlnirea cu scrisul lui Mihai Pătrașcu. Oniga nu recenzează rece, nu clasifică, nu așază volumul într-o vitrină critică, ci intră în el ca într-o lume vie. Pentru el, cartea devine o formă de trezire interioară, un spațiu în care gândurile se transformă în materie luminoasă, iar cititorul este invitat să se privească mai atent, mai cinstit, mai adânc.
Textul lui Iacob Oniga merită citit ca parte a acestui eveniment, pentru că pune în cuvinte exact ceea ce o lansare de carte ar trebui să provoace. Nu doar informație, nu doar întâlnire publică, nu doar ritual cultural, ci o formă de apropiere între oameni, prin carte, prin gând, prin memorie și prin lumină.
Gânduri pentru cartea lui Mihai
Gândurile nu se văd, dar se simt. Gândurile nu le putem atinge, dar ne macină existența. Ele sunt un amalgam în creierul nostru, însă așezate pe rafturile minții într-o ordine pe care noi, pământenii, nu o vom înțelege niciodată. Gândurile se nasc din trăirile noastre, iar noi, la rându-ne, ne luptăm cu ele, mânați de dorințe și patimi.
Prin scrierea lui Mihai, gândurile devin palpabile. Da, palpabile, dar numai cu lumina ochilor care descifrează misterele existenței noastre, citindu-le cu luare aminte pentru a nu cădea dincolo de înțelesul lor real.
Spuneam odată că mă lupt cu Eul meu, dar el câștigă de fiecare dată. De fapt, noi ne luptăm zilnic cu noi înșine.
Gândurile lui Mihai ajung cu ușurință pe pământ prin nave extraterestre pe care el, autorul, le pilotează cu bunătatea sufletului său, iar cartea este un fel de cod al unor legi numai de el gândite care, musai, trebuie să aterizeze pe Terra pentru a fi descifrate și aplicate, pentru ca noi, oamenii, să fim mai buni, mai iubitori, mai înțelegători, mai frumoși în interior, mai luminoși.
Citind cartea, m-am trezit într-o altă lume din care nu mai doream să mă întorc, însă, în același timp, aveam tentația de a compara lumea în care mă găseam cu lumea de unde venisem, calculând procente comparative între a fi rău sau a fi bun, cu tot ceea ce cuprind aceste două stări sufletești ale omului.
Și, totuși, am revenit în lumea mea, de fapt, în lumea noastră, pentru a duce mai departe mesajul luminii lui Mihai. Voi, cei de lângă noi, fiți mai buni, fiți mai bogați în suflet și trăiri prin gândurile din trupurile dumneavoastră. Călătoriți prin voi înșivă și s-ar putea să vă descoperiți și ceea ce nu sunteți, ceea ce nu știați despre voi că sunteți.
Vă voi spune o poveste fantastică despre ciobul de lumină. Eram copil. Eram prin centrul satului meu natal, i se spunea în Prund. E vorba de Lăpușul Românesc. Acolo ascultam poveștile înțelepților cetății, unele adevărate, altele fantastice. Se spunea că atunci când o lumină strălucește, ziua, departe, acolo se ard bani.
Era într-o zi de duminică. Pe dealul din Coastă, din Prund, vedeam cu alți copii o lumină puternică, la circa doi kilometri. Ne-am zis că acolo se ard bani. Dacă ajungem la timp și îi salvăm, ieșim din sărăcie. Toți am rupt-o la fugă. Într-un final, am ajuns în locul misterios. Am fost dezamăgiți. Pământul era pârjolit de existența unui ciob imens de sticlă încins de căldura soarelui.
Concluzia mea este aceasta. Dacă un ciob de sticlă emană atâta căldură și lumină, atunci omul câtă lumină emană. Eu spun că atâta cât să ne poată vedea îngerii și Bunul Dumnezeu, prin ceea ce noi suntem, gând și faptă.
Deci, citiți cartea lui Mihai Pătrașcu și veți fi mai luminați.
Autorul textului este Iacob Oniga.
Lansarea volumului „Trupul gândurilor” nu este doar o întâlnire cu o carte, ci și o invitație la interiorizare. Într-o lume grăbită, în care cuvintele se consumă repede și uitarea vine aproape imediat, o asemenea carte propune un alt ritm. Un ritm al întrebărilor, al sensibilității și al privirii spre ceea ce omul păstrează în adâncul său.
Mihai Pătrașcu nu aduce miercuri în fața publicului doar o carte nouă, ci o provocare. „Trupul gândurilor” vine cu un titlu care nu lasă cititorul comod, pentru că îl obligă să se întrebe ce face, de fapt, cu propriile gânduri. Le ascunde, le lasă să-l macine, le transformă în lumină sau le poartă ca pe o povară tăcută. Lansarea de la Baia Mare poate fi, tocmai de aceea, mai mult decât un eveniment editorial. Poate fi o întâlnire cu acea parte din noi pe care o evităm cel mai des, interiorul. Acolo unde se nasc fricile, credințele, vinovățiile, speranțele și lumina.
Miercuri, la Biblioteca Centrului Universitar Nord, publicul este invitat nu doar să asiste la lansarea unui volum, ci să intre într-un exercițiu de sinceritate. Pentru că unele cărți nu se deschid doar cu mâna. Se deschid cu rana, cu memoria, cu întrebarea și cu nevoia omului de a înțelege de ce, în mijlocul întunericului, încă mai caută lumină. Iar dacă un gând poate avea trup, atunci poate că și omul poate avea, dincolo de trup, o lumină care așteaptă să fie văzută.
Dan Cristian COARDĂ
