Maramureșul a găzduit  Comitetul Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR).

2 minute de citit
- Publicitate -
”Ca membru al acestui comitet, am propus președintelui AEBR, domnul Karl-Heinz Lambertz și secretarului general Martin Guillermo-Ramirez ca această structură asociativă să susțină admiterea României în spațiul Schengen.
 Am adus mai multe argumente în favoarea acestui demers, inclusiv faptul că noi construim noul pod peste Tisa, ținând cont de circuitele Schengen.
 Președinte Karl-Heinz Lambertz a fost de acord ca în documentele întâlnirii să fie inclusă și problematica legată de extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria.
Am adus în discuție și sprijinul pentru integrarea în UE a Republicii Moldova și a Ucrainei, care trebuie să fie unul concret și direct, ca un semnal pentru cetățenii celor două țări că se află pe drumul cel bun al integrarii în UE.
Oaspeții au apreciat proiectele transfrontaliere implementate de către CJ Maramureș și au vizitat Centrul de terapii alternative, “Althera”. Am propus, de asemenea, ca sumele care se acordă pentru proiectele transfrontaliere să fie crescute, pentru a obține rezultate mai bune pe acest palier.
 Cuvinte de laudă am primit și pentru modul în care am gestionat criza refugiaților din Ucraina, intrați în țară prin punctul de frontieră de la Sighetu Marmației, pe care l-am vizitat în această după amiază.
 Țin să mulțumesc președintelui Karl-Heinz Lambertz, secretarului general Martin Guillermo-Ramirez, colegilor din Comitetul Executiv al AEBR, pentru deschiderea arătată față de problemele ridicate. Dar și pentru faptul că ne-au prilejuit onoarea de a găzdui această întâlnire, deși doar de doi ani suntem membri în AEBR, o asociație care are deja 52 de ani”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

 

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut