Liceul Teoretic „Emil Racoviță ” Baia Mare a deschis cea de-a IX-a ediție a Concursului Interjudețean „România – Cultură, Tradiții, Turism”, un eveniment dedicat promovării valorilor autentice românești, patrimoniului cultural și frumuseților țării noastre.
Un moment artistic deosebit a fost oferit de elevii liceului care au încântat auditoriul prin cântece și dansuri tradiționale din Maramureș.
„Îmbrăcați în straie populare, cu emoție, talent și multă dăruire, aceștia au transformat deschiderea concursului într-o adevărată sărbătoare a folclorului maramureșean.
Prin cântec, joc și port popular, elevii ne-au reamintit că tradițiile sunt o comoară neprețuită, o legătură între generații și o expresie vie a identității noastre românești.
Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru acest moment artistic plin de autenticitate și emoție! Recunoștință și mulțumiri echipei de organizare!”, arată reprezentanții liceului.















