În urma pandemiei s-a triplat numărul adolescenţilor cu tulburări din sfera emoţională la Spitalul Obregia. ” În fiecare gardă avem cel puţin 2 sau 3 cazuri”

5 minute de citit
- Publicitate -

Conf. Dr. Florina Rad, medic primar în psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia din Capitală, a declarat într-un interviu acordat News.ro că după pandemie procentul adolescenţilor diagnosticaţi cu tulburări din sfera emoţională a crescut foarte mult, de la în jur de 10% înainte de pandemie la 30-40% internări pe an, după această perioadă.

Este vorba în cazul lor inclusiv de comportamente autovătămătoare, în fiecare gardă de la Spitalul Obregia din Capitală existând cel puţin 2 sau 3 astfel de cazuri ale unor adolescenţi care ajung fie din Bucureşti, fie din toată regiunea de sud-est a ţării. Este vorba despre adolescenţi de 14 ani şi peste dar se înregistrează astfel de cazuri şi la vârstă mai mică, de 12, 13 ani.

Medicul trage un semnal de alarmă legat de modul în care ar trebui gestionate emoţiile încă din primii ani de viaţă, iar aici părinţii, cadrele didactice, consilierii şcolari şi psihoterapeuţii au un rol extrem de important.

„În ultimii 2-3 ani se observă o creştere a prezentărilor, a numărului de prezentări şi a numărului de internări, pentru adolescenţi. Şi aici vorbesc de tot ce înseamnă peste 12 ani, copii la pubertate şi adolescenţi, pentru diverse tulburări din spectrul emoţional, dificultăţi de gestionare a emoţiilor, pentru anxietate, socială, dată de mediul şcolar, de performanţă, plus anxietate generalizată, fenomen pe care noi l-am observat în ultima vreme.

Dacă pot să vorbesc în termeni de cifre, dacă înainte de pandemie de exemplu proporţia adolescenţilor diagnosticaţi cu episoade depresive sau cu tulburări din sfera emoţională era undeva spre un procent de 10% din numărul total de internări pe an, în prezent e undeva între 30 şi 40%, deci este o creştere semnificativă, zicem noi, a prezentărilor la vârsta adolescenţei pentru dificultăţi din sfera emoţională”, a explicat Dr. Florina Rad.

„Trebuie să învăţăm să gestionăm emoţiile puternice, în diverse situaţii în care adolescentul are o reacţie emoţională exagerată, pe care nu poate să o controleze, are un sentiment de tristeţe puternic sau trăieşte anxietate sau furie, învaţă eronat să gestioneze aceste dificultăţi emoţionale prin comportamente autovătămătoare, care au rolul de a regla emoţia intensă şi atunci trebuie să învăţăm să gestionăm aceste emoţii pe care cu toţii le vom întâlni în viaţa noastră şi în anumite momente ele vor fi mai intense sau, dacă trecem printr-un episod depresiv sau avem o dificultate emoţională, ele vor fi cu atât mai puternice şi mai greu de gestionat, foarte important este să învăţăm tehnici corecte de gestionare a acestor emoţii astfel încât să nu recurgem la comportamente indezirabile.

De exemplu, un copil are o criză de tantrum şi primul lucru pe care îl fac, ca părinte sau cadru didactic, îl cert sau îl pun la colţ, el va învăţa doar să nu-şi mai exprime această emoţie, sau îl cert pentru că plânge – ”Nu mai plânge, nu e bine să plângi, nu e frumos să plângi, băieţii nu plâng” sunt sintagme aşa foarte des folosite în populaţia generală, dar care nu ajută copilul cum să înveţe să-şi exprime adecvat emoţiile, cum să îşi gestioneze acea emoţie extrem de intensă şi atunci programe de psiho-educaţie pentru părinţi , de instruire a cadrelor didactice, şi programe prin care am putea să identificăm încă de la vârstă mică, chiar de la vârstă preşcolară, copiii care au profile atipice, nu neapărat de dezvoltare, cât de gestionare a comportamentelor sau emoţiilor intense, copiii hiperactivi, copiii care prezintă tantrumuri, copiii care au aşa-numitele crize de afect la situaţii frustrante, să încercăm să identidicăm şi să intervenim prin psiho-educaţie, cu ajutorul consilierului şcolar, cu ajutorul psihoterapeuţilor”, a explicat pentru News.ro conf. Dr. Florina Rad, medic primar în psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia din Capitală.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut