Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a inițiat demersul de aderare la Asociaţia Europeană a Cardurilor de Tineret.
Primele carduri europene pentru tineret vor fi distribuite, în mod gratuit, încă din această primăvară
„România va adera la acordul parţial pentru mobilitatea tinerilor, prin intermediul cardului european pentru tineret, şi va face parte din Asociaţia Europeană a Cardurilor de Tineret (EYCA).
Demersul a fost iniţiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, iar în urma implementării acestuia tinerii români vor beneficia de reduceri la transport, cazare, evenimente culturale şi sportive sau la marile lanţuri de magazine, prin cardul european pentru tineret, în marea majoritate a oraşelor europene.
Adoptarea acestui proiect se transpune prin desemnarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în calitate de instituţie responsabilă cu dezvoltarea şi implementarea Cardului European de Tineret în România. Primele carduri europene pentru tineret vor fi distribuite, în mod gratuit, încă din această primăvară, după ce ministerul va finaliza procedurile privind stabilirea celor mai avantajoase reduceri şi a categoriilor de beneficii de care vor avea parte tinerii deţinători ai acestui instrument.”, se arată într-o declarație de presă.