Festivalul Internațional de literatură, artă și tradiții „ZILELE IEI, ZILELE POEZIEI „, aflat la cea de-a III-a ediție, este organizat de Asociația pentru Literatura și Cultura Poporului Român – Despărțământul ASTRA LĂPUȘEANĂ ȘI Primăria orașului Târgu Lăpuș și se va desfășura în perioada în perioada 22-25 iunie 2023, în orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș, România.
În cadrul festivalului vor participa și scriitori din următoarele țări: Italia, Franța, Ungaria, Republica Moldova, astfel, festivalul capătă dimensiune internațională. Scriitorii nu sunt implicați în concursuri, ci doar își vor manifesta admirația și pasiunea față de valorile eterne ale spiritualității umane, tezaurizate în literatură, artă și tradiții.
Partenerii instituționali sunt următorii: Casa de Cultură „Grigore Vasile Latiș”, Liceul Teoretic „Petru Rareș”, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Tg. Lăpuș, iar partenerii media sunt: OrizontTv., RadioProDiaspora, Compania Română de Știri, Brăilachirei.wordpress.com, eMaramures.ro, Plus Tv maramureș.
- Lansări și prezentări de carte: Valeria Bilț, Răzvan Ducan, Mirela Duma, Sorin Grecu, Nicolae Suciu, Cleopatra Lorințiu, Tatian Miuță
- Lansarea revistei festivalului, AstraLăpușeană, nr. Dedicat ediției precedente a festivalului
- Medalion Omagial: Conferința „Logos și Agape. Gabriela Verban – Poezie, mărturie și jertfă“.
Conferențiază prof.univ.dr. Ioan Chirilă – Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB Cluj Napoca.
- Recital de poezie din literatura națională și universală în interpretarea poetului Nicolae Băciuț
- Gala Poeziei – recital din lirica personală, în interpretarea poeților prezenți la manifestare și a actorului Adrian Voichițescu
- Concertetno-jazz- folk –Ducu Hotima și Marius Roje
- Recital folk – Doina Lazăr, Traian Chiricuță
- Recital contrabas și poezie –Alexandru Mânzat
- Concert pian Larisa Marc, Maya Demian
- Expoziție de desene în tehnică mixtă, Mircea Nechita
- Expoziție de pictură în ulei, Maria Berciu
- Muzică tradițională – artiști locali și naționali: Adela Șanta, Marcel Both, Ioana Roman, Ovidiu Purdea Someș, Ansamblul de dansuri populare al Casei De Cultură-Tg. Lăpuș
- Parada cămășilor tradiționale – „La blouse roumaine”, IA românească – designeri locali și naționali: MariaMPop-Bonțida, Eleonora Valeria Șanta-Rogoz,
- Excursie în Maramureșul istoric