Festivalul Internațional al Identității Tradiționale va reuni la Rohia și Târgu Lăpuș delegații culturale din opt țări

1 minute de citit
- Publicitate -

Maramureșul va găzdui în data de 15 august, Festivalul Internațional al Identității Tradiționale, un eveniment care va reuni ansambluri și delegații culturale din România, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, Albania și India.

Manifestările vor avea loc la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia și în Târgu Lăpuș, fiind dedicate promovării patrimoniului cultural, tradițiilor și dialogului intercultural.

Ediția din acest an are o semnificație aparte, deoarece se desfășoară în Anul Centenarului Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, deschiderea oficială va reuni spiritualitatea, cultura și tradiția într-unul dintre cele mai reprezentative locuri ale României.

Partenerul artistic principal al evenimentului, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, va aduce pe aceeași scenă artiști și ansambluri reprezentative din toate statele participante, într-un spectacol dedicat patrimoniului viu și valorilor culturale comune.

Organizatorii îi invită pe iubitorii de tradiții să participe la această sărbătoare a identității și diversității culturale, care își propune să pună în valoare moștenirea autentică a popoarelor și să consolideze legăturile dintre comunități.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut