Elevii Școlii Populare De Arte „Tudor Jarda” Cluj Napoca au lansat un album de colinde

1 minute de citit
- Publicitate -

Este vorba despre talentații interpreți ai Școlii Populare De Arte „Tudor Jarda” Cluj, care au realizat, sub îndrumarea expertului Mihaela Grec Szenași, acest material audio care vă va încânta și va întreține atmosfera sărbătorilor de iarnă, fiind născut din multă dăruire, dragoste pentru tradiții și folclor.

Materialul audio intitulat „Colindăm la omu bun”, prezintă 22 de colinde românești, fiecare reprezentând o poveste unică, menite să aducă fericire și pace.

„Vă invit într-o călătorie sonoră în lumea magică a tradițiilor de Crăciun, unde inimile și sufletele cursanților noștri se îmbină pentru a aduce la viață spiritul autentic al sărbătorii.”, este mesajul transmis de către Cătălin Ioan Nistor, manager la Școala Populară De Arte „Tudor Jarda” Cluj.

Interpreta de muzică populară, Mihaela Grec, cea care i-a ajutat pe elevi în realizarea acestui album, este o reprezentantă de seamă a folclorului maramureșean, născută în Borșa, în prezent  profesor de canto la Școala Populară De Arte „Tudor Jarda” Cluj.

Datorită timbrului său deosebit, este una dintre cele mai iubite interprete de muzică din zona noastră, bucurând iubitorii de folclor și prin acuratețea costumului popular pe care îl poartă cu atâta mândrie.

 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut