Consiliul Județean Maramureș a depus, în 28 octombrie, un proiect pentru obținerea unei finanțări de 14,72 milioane de lei, destinată instalării de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice în 18 amplasamente din județ. Investiția urmărește reducerea cheltuielilor cu energia electrică pentru instituțiile aflate în administrarea județului.
Proiectul a fost aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată a Consiliului Județean Maramureș, organizată la finalul săptămânii trecute, iar dosarul a fost depus în platforma Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Finanțarea este solicitată prin Fondul pentru Modernizare.
Investițiile sunt prevăzute în Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Mogoșa, Fărcașa și Lăpușel. Printre obiectivele vizate se numără muzee, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, unități de învățământ special, policlinici, Spitalul de Boli Infecțioase și Salvamont. De asemenea, proiectul include terenuri pe care urmează să fie construite centrale fotovoltaice.
La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” sunt prevăzute și instalații cu pompe de căldură, în vederea reducerii consumului de gaze naturale.
Proiectul prevede instalarea unei puteri de aproximativ 2,1 MW și sisteme de stocare cu o capacitate totală de 4,33 MWh. Producția anuală estimată este de aproximativ 2.273 MWh de energie electrică, echivalentul a peste jumătate din consumul anual actual al instituțiilor vizate, estimat la 4.382 MWh.
Valoarea totală a investiției este de 14,72 milioane de lei, iar contribuția proprie a Consiliului Județean Maramureș aprobată pentru proiect este de 441.650 de lei. Diferența urmează să fie acoperită prin finanțarea solicitată, dacă proiectul va fi declarat eligibil și va obține fondurile necesare.
În cadrul aceleiași ședințe a fost analizat și un proiect distinct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș. Documentația acestuia nu era însă finalizată, urmând să fie supusă aprobării după completare, în funcție de disponibilitatea fondurilor.
Finanțarea prin programul vizat se acordă pe principiul „primul venit, primul servit”, astfel că depunerea la timp a dosarelor este importantă pentru accesarea banilor disponibili.
În cazul proiectului Consiliului Județean Maramureș, începerea lucrărilor este estimată pentru anul viitor, în situația obținerii finanțării. Investiția ar urma să reducă facturile la energie ale instituțiilor publice și să permită direcționarea unor resurse bugetare către alte domenii, precum infrastructura rutieră, sănătatea și educația.
MaramuresOnline.ro















