Cerșetoria rămâne o problemă în Baia Mare. Autoritățile cer sprijinul cetățenilor

3 minute de citit
- Publicitate -

Ieri, Poliția Locală Baia Mare, împreună cu Poliția Municipiului Baia Mare și Direcția de Asistență Socială Baia Mare, a desfășurat o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei pe raza municipiului.

Persoanele depistate apelând în mod repetat la mila publicului au fost conduse pentru identificare, verificarea situației acestora și dispunerea măsurilor legale. Totodată, reprezentanții Direcției de Asistență Socială au realizat evaluarea situației sociale, pentru identificarea soluțiilor de sprijin care pot fi oferite în cazurile în care acestea nu există.

Datele din perioada 1 ianuarie–21 iulie 2026 arată atât amploarea, cât mai ales caracterul repetitiv al fenomenului. Polițiștii locali au întocmit 334 de procese-verbale de contravenție pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991, în valoarea totală de 34.300 de lei. Mai relevant decât valoarea sancțiunilor este faptul că doar 10 dintre persoanele cel mai frecvent depistate cumulează 122 de procese verbale, fiecare fiind sancționată de câte 8 până la 26 de ori.

„Acest lucru arată că nu vorbim despre situații izolate, ci despre persoane care revin în mod repetat în aceleași zone și continuă această activitate chiar și după intervențiile autorităților. Trebuie spus deschis că o problemă socială atât de complexă nu poate fi rezolvată numai prin amenzi și acțiuni ale poliției.

Cadrul legal actual pune la dispoziția autorităților, în principal, măsuri contravenționale, iar acestea nu au întotdeauna efectul de descurajare necesar în cazul persoanelor care repetă fapta. Polițiștii pot identifica, verifica și sancționa, iar serviciile sociale pot evalua situația și propune forme de sprijin, însă simpla intervenție dintr-o anumită zi nu împiedică revenirea ulterioară în stradă. De aceea, sprijinul comunității este esențial.

Înțelegem că oamenii oferă bani din compasiune și din dorința sinceră de a ajuta. Nu îndemnăm la indiferență față de persoanele aflate în dificultate. Îndemnăm însă la un ajutor responsabil: sprijinirea serviciilor sociale, a organizațiilor umanitare, în locul oferirii directe de bani persoanelor care practică în mod repetat cerșetoria.

Chiar dacă este făcut cu bună intenție, acest gest poate contribui la menținerea fenomenului și la revenirea acelorași persoane în spațiul public. Uneori, polițiștii locali sunt criticați sau apostrofați chiar în momentul în care încearcă să aplice măsurile prevăzute de lege. Vă rugăm să priviți aceste intervenții în contextul lor real: ele nu sunt îndreptate împotriva persoanelor vulnerabile, ci împotriva unui comportament repetat care, mai ales atunci când devine insistent ori agresiv, afectează întreaga comunitate”, precizează Poliția Locală.

Cetățenii care observă astfel de situații, în special manifestări insistente, agresive sau care tulbură ordinea publică, pot apela la SNUAU 112 sau la Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare – 0372 702 702.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut