Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

1 minute de citit
- Publicitate -

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se va desfăşura în data de 27 octombrie, în 66 de locaţii la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

În Baia Mare, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura la Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, în intervalul orar 9.00 – 12.00.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Locaţiile de desfăşurare a bursei din acest an sunt publicate la adresa https://bit.ly/46RpXHU . Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii, vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor județene/Agenției Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă- București, precum şi pe site-ul www.anofm.ro.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut