Persoanele adulte cu dizabilități care părăsesc centrele rezidențiale publice vor beneficia, începând din anul 2027, de noi forme de sprijin financiar pentru locuire și integrare în comunitate. Guvernul a aprobat cadrul și procedura prin care vor fi acordate indemnizația lunară și suma necesară instalării într-o locuință.
Măsurile se adresează adulților încadrați într-un grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care ies din sistemul rezidențial public și încep o viață independentă în comunitate.
Indemnizația lunară pentru locuire va putea ajunge până la valoarea unui salariu minim brut pe țară. Raportat la nivelul actual de 4.350 de lei, sprijinul ar putea acoperi cheltuielile pentru administrarea locuinței, inclusiv plata utilităților. Valoarea efectivă va fi raportată la salariul minim brut aflat în vigoare la momentul acordării.
La părăsirea centrului și instalarea în comunitate, beneficiarii vor primi și o sumă de tranziție destinată amenajării locuinței. Aceasta va fi echivalentă cu două salarii minime brute pe țară, ceea ce înseamnă, la nivelul actual, 8.700 de lei.
Finanțarea celor două forme de sprijin va fi asigurată din fonduri europene în perioada 2027–2029. După încheierea acestei etape, cheltuielile ar urma să fie preluate de la bugetul de stat, astfel încât măsurile să poată continua.
La nivel național, în centrele rezidențiale se află în prezent 15.903 persoane adulte cu dizabilități. Dintre acestea, 5.411 persoane, reprezentând aproximativ o treime din numărul total, sunt incluse în procesul de dezinstituționalizare și integrare în comunitate, potrivit informațiilor comunicate de Guvernul României.
Noua procedură urmărește să reducă dependența persoanelor cu dizabilități de serviciile rezidențiale și să le ofere condițiile necesare pentru o viață cât mai independentă. Sprijinul financiar pentru locuire reprezintă una dintre componentele esențiale ale acestui proces, în condițiile în care costurile unei locuințe și ale utilităților pot deveni obstacole majore după părăsirea unui centru.
Integrarea reală în comunitate presupune însă mai mult decât acordarea unor sume de bani. Accesul la servicii sociale, medicale și de recuperare, sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă și existența unor locuințe adaptate rămân esențiale pentru ca tranziția către o viață independentă să fie una sigură și durabilă.
Dan Cristian COARDĂ














