A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic al Aeroportului Internațional Maramureș, un proiect în valoare totală de 21,7 milioane de lei care va contribui la asigurarea aproape integrală a necesarului de energie electrică al infrastructurii aeroportuare.
Din valoarea totală a investiției, aproape 15,8 milioane de lei sunt asigurate prin Fondul pentru Modernizare, iar diferența va fi acoperită de Aeroportul Internațional Maramureș și Consiliul Județean Maramureș.
Proiectul prevede realizarea unei capacități fotovoltaice de 2,5 MW, precum și instalarea unui sistem de stocare cu o capacitate de 4,472 MWh. Energia produsă va putea fi utilizată atât în timpul zilei, cât și pe timpul nopții, datorită sistemului de stocare.
Producția anuală estimată este de aproape 3.300 MWh, cantitate care ar urma să acopere aproape în totalitate necesarul energetic al noului terminal, al echipamentelor aeroportuare, al sistemelor de control de securitate și al instalațiilor de balizaj.
Investiția ar urma să reducă semnificativ dependența Aeroportului Internațional Maramureș de energia achiziționată din rețea și să contribuie la scăderea costurilor de funcționare, într-un context în care infrastructura aeroportuară presupune un consum important și constant de energie.
După finalizarea proiectului tehnic va fi organizată licitația publică pentru execuția lucrărilor. Termenul prevăzut pentru realizarea propriu-zisă a investiției este de maximum opt luni.
Prin acest proiect, Aeroportul Internațional Maramureș face un nou pas în procesul de modernizare a infrastructurii și în direcția utilizării unor surse de energie regenerabilă pentru funcționarea principalelor sale sisteme.
Dan Cristian COARDĂ















