Experiență minunată pentru olimpicii maramureșeni! Aceștia s-au bucurat împreună de tabăra de excelență in biologie

1 minute de citit
- Publicitate -

Zilele trecute au avut loc două tabere de vară, organizate special pentru elevii premiați la olimpiadele naționale de biologie.

Tabăra a fost dedicată elevilor de liceu, dar și de gimnaziu, fapt pentru care a fost organizată în două serii a câte 4 zile, iar elevii participanți în cele două serii au fost în număr de 24.

Elevii au avut parte de activități foarte variate și interactive. Pe lângă disecții, acordarea de prim ajutor, discuții despre fitosociologie și multe alte activități și discuții, aceștia au făcut și excursii la Piatra Cerbului si Piatra Ciutei și drumeții.

Activitățile au fost desfășurate în prezența coordonatorilor Loredana Nela Lorincz, Carmen Matiaș, Diana Codroiu, Cătună Daniela și Ardelean Amalia, alături de ei fiind și doamnele profesoare de biologie Filip Claudia, Ionce Georgeta și Gherghel Niculina, cadre didactice la Școala Gimnazială ,,Augustin Buzura” Copalnic Mănăștur, unitate partener în cadrul proiectului.

Taberele au fost susținute de către Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, din cadrul proiectului “Maramureșul susține excelența”.

 

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut