Proiectul de OUG care prevede anumite măsuri fiscale a fost citit și de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC). Aceaste cere respingerea anumitor măsuri din proiect, precizând că unele dintre ele ar dure la la desfiinţarea a „cel puţin 61% dintre instituţiile culturale”.
„Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, alături de alte organizaţii din sectorul cultural, se opune măsurilor distrugătoare cuprinse în proiectul de ordonanţă, aşa cum a fost prezentat „pe surse”, şi ne oferim sprijinul profesional pentru realizarea de măsuri cu adevărat optime, înţelegând şi respectând nevoia Guvernului României de a restrânge cheltuielile cu aparatul propriu.
În urma aplicării pompieristice a măsurilor din proiectul Ordonanţei de urgenţă, cel puţin 61% dintre instituţiile culturale vor fi desfiinţate. Muzeele nu fac nici ele excepţie (…). Muzeele sunt instituţii aflate permanent în serviciul societăţii care cercetează, colectează, conservă, interpretează şi expun patrimoniu material şi imaterial.
În cea mai mare parte a unităţilor teritorial-administrative muzeele sunt principalul furnizor de programe cultural-educaţionale pliate pe nevoile comunităţii. Aplicarea acestei măsuri în forma prezentată va genera dispariţia identităţii locale reprezentată de instituţiile muzeale judeţene şi locale”, se arată în comunicatul de presă trimis de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC).
”De asemenea, măsura creează premisele nerespectării de către anumite UAT-uri a actelor (donaţii, testamente) care au avut ca efect înfiinţarea unor instituţii muzeale în conformitate cu clauzele donatorilor, iar acum aceste muzee vor fi desfiinţate!
În cazul în care generoşii colecţionari care au oferit Statului român un patrimoniu aşa valoros au condiţionat menţinerea donaţiei, cum de cele mai multe ori aşa s-a întâmplat prin dispariţia unor instituţii muzeale, Statul poate pierde acum colecţii valoroase care pot ajunge să fie vândute dincolo de graniţele ţării.
Este unul dintre aspectele cele mai grave. Unele muzee, de dimensiuni relativ mici, dar cu colecţii importante, au fost constituite în perioada interbelică sau chiar înaintea Marelui Război, prin donaţii ale Colecţiilor şi clădirilor, cu clauze ferme legate de păstrarea nealterată a identităţii lor”, transmite CNMC
În declarația sa, CNMC afirmă că este de acord cu punctele de vedere exprimate anterior cu privire la caracterul „nociv” al acțiunilor guvernamentale propuse.
„Ne solidarizăm şi cu alte puncte de vedere deja exprimate referitoare la caracterul nociv al măsurilor propuse: Memoriul UNITER şi petiţia actorilor intitulată „Opriţi distrugerea CULTURII”, analiza realizată de INCFC numită „Impactul negativ al măsurilor de austeritate bugetară asupra domeniului culturii”, petiţia DJC intitulată „Stop distrugerii Direcţiilor Judeţene pentru Cultură” şi punctul de vedere al Domnului Virgil Ştefan Niţulescu, directorul MNŢR, care avertizează că Ordonanţa Guvernului distruge muzeele”, concluzionează CNMC.