Uneori, cele mai importante semnale de alarmă sunt cele pe care copiii nu le exprimă în cuvinte. În spatele tăcerii, al retragerii sau al unei schimbări de comportament se pot ascunde situații care necesită atenția și sprijinul adulților.
Pornind de la acest mesaj, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială din Groși, în cadrul campaniei „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
La întâlnire au participat peste 60 de părinți, discuțiile fiind axate pe rolul esențial al familiei în prevenirea și identificarea timpurie a situațiilor de risc în care pot fi implicați copiii.
Polițiștii au atras atenția asupra importanței observării schimbărilor de comportament, a comunicării deschise și a implicării constante a părinților în viața copiilor. Totodată, au subliniat că lipsa unei solicitări explicite de ajutor nu înseamnă, în mod necesar, absența unei probleme.
„Activitatea a evidențiat importanța colaborării dintre familie, școală și poliție, ca factor esențial în prevenirea violenței și protejarea copiilor.
Pentru că un copil nu trebuie să ceară ajutor pentru a fi observat, iar siguranța lui începe cu adulții care aleg să fie atenți.
Polițiștii maramureșeni continuă activitățile preventive, având convingerea că prevenirea începe prin comunicare, iar protecția copiilor se construiește prin implicare”, arată IPJ Maramureș.















