Peste porcină africană în Maramureș. 21 de cazuri depistate la mistreți în primele zece luni din 2026

3 minute de citit
- Publicitate -

Colegiul Prefectural Maramureș s-a întrunit miercuri, 28 octombrie 2026, în cadrul căruia au fost analizate activitatea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș, situația sanitar-veterinară a județului și evoluția economică și socială.

Vasile Pop, director executiv adjunct al DSVSA Maramureș, a prezentat raportul de activitate al instituției, precum și stadiul implementării acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni pentru realizarea obiectivelor Programului de guvernare, în primele zece luni ale anului 2026.

În perioada raportată, inspectorii au efectuat 31 de controale în ferme comerciale de porcine și opt în exploatații de tip A. De asemenea, au fost realizate 42 de controale în exploatații comerciale de păsări, 23 de inspecții privind protecția animalelor în ferme și centre de colectare și 12 inspecții privind protecția animalelor în timpul transportului și la destinație.

Activitățile de control au mai vizat adăposturile pentru câinii fără stăpân, unde au fost efectuate trei verificări, fermele generatoare de subproduse de origine animală nedestinate consumului uman, cu șase controale, precum și exploatațiile piscicole autorizate sanitar-veterinar, unde au fost realizate alte șase verificări.

Potrivit datelor din baza națională de date, la 30 septembrie 2026, în Maramureș erau înregistrați 81.353 de bovine și bubaline, 262.592 de ovine, 17.181 de caprine, 37.086 de suine și 4.305 cabaline. La nivelul județului figurau 27.812 exploatații nonprofesionale și 2.359 de exploatații comerciale de tip A.

În ceea ce privește pesta porcină africană, în perioada raportată au fost identificate 21 de cazuri la mistreți, în 17 fonduri cinegetice. Potrivit raportului prezentat, la data raportării, în județ nu existau focare active de pestă porcină africană la porcii domestici, situația fiind aceeași și în fermele comerciale de suine.

În cadrul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje au fost gestionate 51 de alerte prin sistemul iRASFF și 36 de alerte prin sistemul AAC.

Totodată, Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, acreditat RENAR din anul 2010, emite buletine de analiză pentru 58 de proceduri aferente acțiunilor incluse în Programul strategic pentru anul 2026.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut