Aproape 2 milioane de lei strânși pentru Sărbătoarea Castanelor. Evenimentul ar putea fi organizat fără bani de la bugetul local

2 minute de citit
- Publicitate -

Administrația locală băimăreană urmărește ca și ediția din acest an a Sărbătorii Castanelor să fie organizată fără aport financiar de la bugetul local. Evenimentul este susținut prin sponsorizări și veniturile obținute din închirierea domeniului public.

Primarul Doru Dăncuș spune că ediția precedentă a fost organizată fără bani de la bugetul local, iar cea din 2024 a fost finanțată în mare parte din sponsorizări și din veniturile provenite din închirierea domeniului public.

„Ultima ediție a Sărbătorii Castanelor am organizat-o fără niciun leu de la bugetul local, în timp ce pe cea din 2024 am acoperit-o în mare parte din sponsorizări și venituri din închirierea domeniului public”, a declarat primarul.

Pentru ediția din acest an, administrația locală a atras până acum aproape 1,15 milioane de lei din sponsorizări oferite de 32 de agenți economici. În același timp, din închirierea domeniului public, unde își desfășoară activitatea peste 180 de agenți economici, au fost încasate aproximativ 880.000 de lei.

Bugetul total al Sărbătorii Castanelor este de aproximativ 2,2 milioane de lei, iar sumele atrase până în prezent sunt destinate acoperirii cheltuielilor pentru pachetul artistic.

„Pentru al doilea an consecutiv, vrem ca Sărbătoarea Castanelor să se desfășoare cu aport zero din bugetul local!”, a mai precizat Doru Dăncuș.

Dacă toate estimările se confirmă, cheltuielile aferente ediției din acest an ar putea fi acoperite integral din sponsorizări și veniturile obținute din închirierea domeniului public.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut