Biserica de lemn „Sfântul Ilie” din localitatea Posta a fost distrusă complet în urma incendiului izbucnit azi-noapte. Lăcașul de cult, construit în anul 1675, era clasat ca monument istoric de categoria A și făcea parte din patrimoniul cultural al județului Maramureș, fiind unul dintre cele mai vechi monumente religioase din zona Chioarului.
La câteva ore după incendiul care a afectat biserica de lemn „Sfântul Ilie” din Posta, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a transmis un punct de vedere oficial prin care anunță că a dispus verificări de urgență la fața locului și că vor fi analizate cauzele producerii incendiului împreună cu autoritățile abilitate.
„Vă aducem la cunoștință faptul că, în această dimineață, în jurul orei 4, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a fost înștiințată cu privire la producerea unui incendiu la biserica veche de lemn din localitatea Posta, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș, biserică monument istoric, categoria A (1675).
Ca urmare a acestei drame, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dispus ca, în această dimineață, o Delegație Eparhială alcătuită din Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhimandritul Ioachim Tomoiagă – consilier eparhial și Părintele Virgil Jicărean – consilier eparhial al Sectorului Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească și Părintele Ciprian Coza – Protopopul Chioarului, să se deplaseze la fața locului pentru a consta starea lucrurilor, în consultare cu ISU Maramureș, pentru a stabili cauzele, și după caz, vinovățiile. În acest context se va întocmi un raport de urgență pentru a lua măsurile care se impun.
De asemenea, Preotul paroh Gabriel Dan a înștiințat pe Preotul Ciprian Coza, Protopopul Chioarului, care la rândul său a transmis Episcopiei cele întâmplate, întocmind un raport preliminar.
Amintim faptul că, la fiecare ședință, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin atrage atenția preoților asupra responsabilității protejării monumentelor istorice și bunurilor de patrimoniu, verificarea paratrăsnetelor din timp în timp și după caz înlocuirea lor cu echipamente compatibile cu violența furtunilor în aceste vremuri.
În acest sens, în regim de urgență, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului împreună cu instituțiile abilitate vor verifica bisericile monument UNESCO și cele monument istoric, și se va întocmi un raport detaliat, ca urmare a vizitelor constatate în Parohii. Vom reveni cu detalii”, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.















