Trei cetățeni ucraineni aflați în dificultate în Munții Maramureșului au fost salvați în ultimele 24 de ore, în urma unor intervenții dificile desfășurate de echipele de prim răspuns ale Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, alături de polițiștii de frontieră de la Valea Vișeului și Poienile de sub Munte, structuri din cadrul ITPF Sighetu Marmației.
Misiunile au totalizat peste 14 ore și s-au desfășurat în condiții dure, în zone greu accesibile, unde orice întârziere putea transforma situația într-una dramatică. Intervențiile au confirmat încă o dată cât de importantă este colaborarea dintre salvatorii montani și polițiștii de frontieră în situațiile de urgență apărute în zona montană de frontieră.
Unul dintre cetățenii ucraineni salvați, în vârstă de 31 de ani, se afla de șapte zile pe munte, fără provizii, fiind extenuat în momentul în care a fost găsit de echipele de intervenție. Alți doi tineri, de 25 și 32 de ani, nu se mai puteau deplasa într-o zonă periculoasă, cu prăpăstii, având nevoie urgentă de sprijin pentru a fi evacuați în siguranță.
Evacuarea ultimilor doi cetățeni ucraineni recuperați din munte s-a încheiat în această dimineață, în jurul orei 06.30. Toți cei trei sunt acum în afara oricărui pericol și au fost predați autorităților abilitate.
Reprezentanții Salvamont Maramureș au transmis că astfel de intervenții arată, încă o dată, cât de imprevizibil și periculos poate deveni muntele, mai ales în condiții de epuizare, lipsă de hrană și orientare dificilă. Munții nu iartă greșelile, iar fiecare misiune de acest fel presupune efort, risc și coordonare între toate structurile implicate.
Echipele Salvamont Maramureș și colegii de la Poliția de Frontieră au acționat cu profesionalism și empatie pentru salvarea unor oameni aflați în primejdie. Intervențiile din ultimele 24 de ore sunt încă o dovadă că, în Maramureș, salvatorii montani și polițiștii de frontieră rămân pregătiți să intervină ori de câte ori viața unor oameni depinde de rapiditatea și curajul lor.
Dan Cristian COARDĂ














