Podul peste râul Săsar, din zona Metro Baia Mare, intră într-o nouă etapă importantă. Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat că proiectul reconstrucției definitive are finanțarea garantată, după semnarea Ordinului Ministerului Transporturilor prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției.
Decizia permite trecerea proiectului în procedura de licitație și reprezintă pasul administrativ esențial pentru realizarea noului pod, dar și pentru modernizarea sectorului aferent de pe strada Europa. Investiția este una așteptată de mii de băimăreni, după ce prăbușirea vechiului pod a produs un blocaj major între zone importante ale municipiului și a afectat traseele zilnice ale celor care se deplasau spre muncă, școală sau casă.
Gabriel Zetea a amintit că, după prăbușirea podului, autoritățile județene și locale au căutat o soluție rapidă pentru reluarea circulației. Împreună cu primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, au fost purtate discuții la București cu reprezentanții CNAIR și ai Ministerului Transporturilor, fiind identificată varianta podului provizoriu adus din Polonia. Această soluție a permis redeschiderea traseului în mai puțin de trei luni.
Noua etapă vizează însă soluția definitivă. Valoarea totală aprobată a investiției este de aproximativ 32,4 milioane de lei. Din această sumă, peste 21 de milioane de lei sunt prevăzuți pentru lucrările efective de construcție a noului pod. Restul fondurilor vor acoperi exproprieri, utilități, cheltuieli conexe și rezerve pentru situații neprevăzute.
Potrivit informațiilor transmise de președintele CJ Maramureș, proiectul urmează să intre săptămâna viitoare în procedura de licitație. Estimarea pentru finalizarea achiziției și semnarea contractului este de aproximativ trei luni, iar dacă nu vor apărea contestații majore, lucrările ar putea începe chiar din această toamnă.
Investiția va fi gestionată de DRDP Cluj, structura regională a CNAIR responsabilă de infrastructura rutieră din nord-vestul țării. Reconstrucția definitivă a podului peste Săsar este o investiție importantă nu doar pentru traficul din zona Metro, ci pentru întreaga mobilitate urbană a municipiului Baia Mare. Noul pod ar urma să asigure o legătură rutieră sigură, modernă și adaptată nevoilor actuale de circulație, într-o zonă cu trafic intens și cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor.
După etapa soluției temporare, aprobarea finanțării marchează începutul drumului spre rezolvarea definitivă a unei probleme de infrastructură care a afectat semnificativ municipiul Baia Mare.
Dan Cristian COARDĂ















