Rubrica „Lada cu Zestre” s-a născut, în mod obișnuit, din bucuria de a redescoperi piese muzicale celebre, melodii care au trecut prin timp, au rămas în memoria oamenilor și au devenit, într-un fel sau altul, parte din biografia noastră afectivă. Numai că, din când în când, regulile merită încălcate. Mai ales atunci când în fața noastră apare ceva care nu este neapărat o piesă muzicală, dar are aceeași forță de a transmite emoție, memorie și sens.
De această dată, în „Lada cu Zestre” nu așezăm un cântec, ci un filmuleț realizat de elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, sub îndrumarea profesoarei de limba română Adriana Meșter. Un film despre comunism. Despre o perioadă pe care unii au trăit-o, alții o cunosc doar din manuale, din povești de familie sau, prea des, din nostalgii deformate.
Mi-a plăcut mult acest film. În primul rând, pentru că este făcut de elevi băimăreni. Iar acest lucru, în sine, este extraordinar. Într-o vreme în care se spune adesea că tinerii nu mai citesc, nu mai sunt interesați de istorie, nu mai au răbdare să înțeleagă lumea dincolo de ecranul telefonului, acești elevi demonstrează contrariul. Au ales să se apropie de un subiect dificil, apăsător, incomod. Au ales să vorbească despre comunism nu ca despre o lecție prăfuită, ci ca despre o realitate care continuă să ne privească.
Pentru că, oricât am vrea să credem că am lăsat comunismul definitiv în urmă, subiectul este poate mai actual astăzi decât oricând după Revoluție. Vedem, din când în când, sondaje și opinii publice care arată că mulți români privesc cu nostalgie spre acea perioadă. Unii spun că „era mai bine”, că „toată lumea avea serviciu”, că „viața era mai sigură”. Dar nostalgia, atunci când nu este dublată de memorie și de adevăr, poate deveni periculoasă. Pentru că uită frigul. Uită frica. Uită cozile. Uită cenzura. Uită umilința de a trăi într-o societate în care libertatea era un cuvânt golit de sens.
Filmul realizat de elevii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” are meritul de a readuce în discuție tocmai această nevoie de memorie. Nu o memorie festivistă, nu una decorativă, ci o memorie lucidă. Dacă îl urmăriți cu atenție, veți înțelege de ce este atât de important să știm ce a însemnat comunismul. Nu pentru a rămâne captivi în trecut, ci pentru a nu repeta greșelile lui. Nu pentru a condamna abstract o epocă, ci pentru a înțelege concret ce poate face un regim politic atunci când libertatea individului este anulată, când adevărul este controlat, când oamenii sunt obligați să tacă.
Eu sunt născut puțin mai devreme și pot spune că vorbesc, într-o anumită măsură, în cunoștință de cauză despre comunism. Nu din cărți, nu doar din documentare, ci și din amintirea unei lumi în care lucrurile simple nu erau niciodată simple. O lume în care oamenii învățaseră să vorbească în șoaptă, să se teamă, să se conformeze, să nu întrebe prea mult. O lume în care libertatea era înlocuită cu supraviețuirea.
De aceea, un asemenea film făcut de elevi nu este doar un exercițiu școlar. Este un gest de maturitate civică. Este dovada că educația poate să treacă dincolo de catalog, de note și de programa obligatorie. Este dovada că școala poate forma nu doar elevi buni, ci oameni care gândesc, care întreabă, care caută sensul istoriei și înțeleg responsabilitatea prezentului.
Merită felicitați autorii acestui film. Merită felicitată și profesoara Adriana Meșter, pentru îndrumare, pentru curajul de a deschide un subiect atât de important și pentru felul în care a sprijinit un demers educativ cu adevărat necesar. Într-o comunitate, asemenea inițiative trebuie văzute, promovate și încurajate, pentru că ele arată că tinerii au voce, au sensibilitate și au capacitatea de a se raporta matur la teme esențiale.
Comunismul nu trebuie transformat într-o poveste spusă pe jumătate, în care rămân doar amintirile convenabile. El trebuie înțeles în toată complexitatea lui, cu suferințele, abuzurile, lipsurile și fricile pe care le-a produs. Iar atunci când niște elevi aleg să vorbească despre asta, cu mijloacele lor, cu sensibilitatea lor și cu privirea lor tânără, avem datoria să îi ascultăm.
Poate că, de data aceasta, „Lada cu Zestre” nu aduce în față o piesă muzicală celebră. Dar aduce ceva la fel de valoros. O lecție de memorie. O lecție despre libertate. O lecție despre cât de important este să știm de unde venim, pentru a înțelege mai bine încotro nu trebuie să ne mai întoarcem niciodată.
Felicitări elevilor Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare și profesoarei Adriana Meșter pentru această idee frumoasă și necesară. Mult succes în continuare! Astfel de proiecte merită nu doar aplauze, ci și atenția noastră sinceră. Pentru că, în cele din urmă, o comunitate care își ascultă tinerii și își respectă memoria are mai multe șanse să rămână liberă.
PS: Mulțumesc Oli pentru sugestie. Apreciez.
Dan Cristian COARDĂ
