Sufletul este un subiect inepuizabil de întrebări, nelămuriri, incertitudini sau căutări; este un izvor nesecat de stări, o sursă abundentă de supărări, suferințe, dar și de bucurii sau mirări. De trăiri. Sufletul este tot ceea ce nu știm să numim atunci când, neavând explicații la stări de ființă, încercăm să împachetăm în scopul dăruirii de cuvinte. Sufletul este ciobul de dumnezeire din noi, este tot ceea ce e mai bun în noi, e soarele ce răsare după ploi, e tot ceea ce ne scoate din suferințe, griji și nevoi.
Am fost de nenumărate ori surprins de un element fascinant al sufletului, printre multe altele care îl caracterizează: valoarea. Nu există un preț pentru suflet, dar valoarea lui este incomensurabilă. Aici limba română a dezvoltat o nuanță interesantă și foarte fină a diferențelor dintre cele două substantive prin adjectivare – de neprețuit deja iese din sfera concretă și obiectivă și se înscrie în cea ideală și subiectivă. Lucrurile cu adevărat valoroase sunt unice, de nemăsurat, neprețuite, pentru că valoarea este neprețuită. Ea aparține lumii spirituale, ea ține de suflet, de ciobul de dumnezeire din noi. Immanuel Kant găsește o formulă profundă și ușor de înțeles pentru diferența dintre preț și valoare, pe care o înlocuiește cu un termen interesant – demnitate: „Tot ceea ce are un preț poate fi înlocuit cu altceva echivalent; în schimb, ceea ce trece dincolo de orice preț și nu admite niciun echivalent are o demnitate” . Demnitatea este, la Kant, un echivalent al valorii, care nu poate avea un preț. Este neprețuită. De foarte multe ori confundat cu cu demnitatea, însă în opoziție totală cu aceasta este orgoliul, care are mereu un preț. Și dacă demnitatea vine din interior, fără a fi nevoie de o cuantificare, orgoliul vine din exterior și din nevoia de a certifica – în mod fals – o valoare răsturnată. Prețul orgoliului este mereu mare, mergând până la distrugerea de sine, în timp ce demnitatea este de neprețuit. Pentru că valoarea este de neprețuit.
Tot mai multe sintagme de genul: prețul face diferența, prețul cel mai mic din gamă, doar prețuri mici, etc se adresează, în mod agresiv și acaparator, orgoliului din noi, ego-ului care trebuie să aibă tot mai mult, să posede cât mai mult și să fie înconjurat de lucruri. Prețul trebuie să iasă la suprafață prin strigăt sau etichetare, puternic agresive auditiv sau vizual. Valoarea nu iese în evidență, deranjant, prin nimic; ea stă cuminte într-un suflet, într-un VAS, iar aici substantivul nu definește doar un recipient, care de regulă este asociat cu ceva pozitiv (vasul conține hrană, pământ sau flori), ci și o abreviere pentru Valoarea Adăugată a Sufletului. Aici este marea frumusețe a sufletului: în valoarea adăugată pe care o are, în funcție de orice element, obiect sau noțiune cu care se asociază. Pentru că atunci când pui suflet în ceva, investești și adaugi valoare acelui lucru. O mâncare, când se prepară, dacă este făcută cu suflet, are alt gust, după cum oricărui obiect, dacă îl îngrijim, va dăinui mai mult și ne va aduce un plus de valoare.
Valoarea adăugată a sufletului nostru este vasul care conține bucuria pe care o avem când întâlnim un om drag, mirarea trăirii, frumusețea existenței noastre, speranța că, deschizând ochii dimineața, vom avea parte în lumina zilei, de clipe frumoase. Valoarea adăugată a sufletului nostru este certitudinea că noi, în orizontul ființării, nu putem fi limitați doar la o trecere efemeră prin lume, ci că suntem parte din Denenumit.
