Azi, gândul meu se îndreaptă către noi toți, cei care „am fost cei de pe urmă-n toate, / ca blândul, oropsit popor” – învățătorii. Cândva, cuvântul „învățător” era asociat cu o formație profesională elitistă, cu misiunea de iluminator al maselor.
Azi, prin sălile profesorale și prin ședințele consiliilor profesorale, când cineva îți spune apăsat „doamna învățătoare”, o face ca să-ți indice nivelul de inferioritate în care te afli în raport cu respectivul, care nu a înțeles că de mult îi ești superior prin însăși formația ta profesională, care, pe lângă facultate – ce are tot atâția ani ca a unui profesor –, mai presupune încă 4 sau 5 ani de liceu pedagogic.
Dar azi nu despre asta este vorba. Poate această meserie s-a vulnerabilizat și din pricina generațiilor de absolvenți ai facultăților, dintre care mulți au ei înșiși probleme de scriere și exprimare. Faptul că ies licențiați nu ar fi o problemă atât de mare, dar intră în sistem și asta vulnerabilizează un statut profesional care cândva era pe un piedestal, ca model de formare profesională, ținută și comportament social.
Gândul meu este, deci, azi pentru toți cei care, prin prezența lor, aduc în școli plusvaloare – învățătorii dedicați, pentru care profesia se transformă în pasiune și artă.
În primul rând, îți doresc să vină vremea unor guvernanți care să înțeleagă cu adevărat valoarea muncii noastre și să nu ne mai considere Cenușăreasa societății, pentru simplul fapt că ceea ce facem noi nu va putea fi niciodată înlocuit de inteligența artificială, întrucât noi modelăm ceva ce AI nu are-suflet, caracter.
Colegilor mei le doresc să aibă parte, în colaborare, de părinți care să înțeleagă că trebuie să ofere respectul pe care îl merită și să privească școala ca pe un partener în formarea propriilor copii.
Pentru noi toți, doresc să avem parte de cât mai puțini copii obraznici și de cât mai mulți copii dornici să învețe și să asculte. Nu pentru că educația ar trebui să fie lipsită de provocări, ci pentru că fiecare zi petrecută în lupta cu lipsa de respect îți consumă energia pe care ai putea să o dăruiești învățării și dezvoltării lor.
Vă doresc ca, atunci când ajungeți acasă după o zi de muncă, să mai aveți puterea și bucuria de a petrece timp cu propriii copii sau cu nepoții, fără să vă simțiți copleșiți de oboseală.
Mai presus de toate, vă doresc sănătate, să aveți puterea de a merge înainte chiar și în zilele dificile, să vă păstrați optimismul și să găsiți motive de bucurie în fiecare generație pe care o formați.
Fiecărui învățător / fiecărei învățătoare îi doresc să rămână aceeași prezență caldă, zâmbitoare și binevoitoare, care intră în sala de clasă și reușește să transforme emoțiile, temerile și neîncrederea copiilor în curaj și speranță.
Și vă mai doresc ceva: să nu uitați niciodată cât de importanți sunteți. Poate că, uneori, societatea uită să vă mulțumească. Poate că rezultatele muncii voastre nu se văd imediat, dar dacă elevii vă pleacă și vă vin fericiți în sala de clasă, dacă reușiți să îl faceți pe fiecare elev să fie în competiție doar cu sine însuși, sunteți pe drumul cel bun.
Nu cădeți în ispita concurențială!
E mult prea profundă misiunea noastră, sunt mult prea diferiți elevii noștri, astfel încât să ne vulnerabilizăm comparându-ne între noi.
Dacă ați alunecat pe acest povârniș, înseamnă că nu ați înțeles nimic despre felul în care trebuie să ne împlinim menirea. Într-o astfel de zi, noianul de gânduri mă năpădesc, așa că e firesc să am multe de spus. Nu pot să nu am un gând de pioasă aducere-aminte pentru învățătorul meu, pentru care voi spune o rugăciune azi, domnul Surani Fulviu, care s-a imprimat în subconștientul meu ca acel model de învățător care aparține altei lumi: senin, mereu cu o vorbă bună pentru elevii lui, cu degetele pline de cerneala roșie a corecturilor de caiete, un om ca un stâlp al școlii, de la care am învățat pentru întâia oară ce înseamnă un dascăl bun.
La mulți ani nouă tuturor celor care încă mai ducem pe umeri povara unui sistem fără direcție!
Prof. Natalia FORNVALD
