România intră într-un nou episod de tensiune politică, iar posibila desemnare a lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru arată, înainte de toate, cât de complicată a devenit formarea unei majorități parlamentare stabile. În aparență, formula Tomac poate fi prezentată drept o soluție de deblocare instituțională, o variantă de compromis între partidele care nu mai reușesc să stea la aceeași masă fără să își calculeze pierderile electorale. În realitate, însă, această posibilă mutare ar putea fi una dintre cele mai riscante decizii politice ale președintelui Nicușor Dan de la instalarea la Cotroceni.
Dacă Eugen Tomac va fi desemnat oficial, acesta va avea la dispoziție cele zece zile prevăzute de Constituție pentru a negocia o majoritate parlamentară și pentru a veni în fața Parlamentului cu o formulă de guvern. În acest interval, discuțiile cu PSD, PNL, UDMR și USR vor trece din zona consultărilor informale în zona negocierilor asumate. Practic, un premier desemnat nu mai este doar un nume vehiculat pe surse, ci devine omul care trebuie să transforme calculele politice într-o formulă de guvernare.
Marea întrebare este ce fel de guvern ar putea construi Eugen Tomac. Varianta tehnocrată sună bine în discursul public, mai ales într-un moment în care partidele încearcă să fugă de responsabilitate și să evite costurile guvernării. Un guvern cu miniștri fără carnet de partid poate fi ambalat frumos ca soluție de competență, de echilibru și de reformă. Dar politica românească ne-a arătat de prea multe ori că tehnocrația pură există mai mult în declarații decât în realitatea guvernării. Un guvern are nevoie de voturi, iar voturile vin de la partide. Cine dă voturile cere, mai devreme sau mai târziu, influență.
De aceea, adevărata miză nu este doar cine va ocupa fotoliile de ministru, ci cine va controla eșalonul doi și administrația din teritoriu. Un guvern prezentat drept tehnocrat la nivel central poate deveni politic prin numirile de secretari de stat, prefecți, subprefecți și șefi de deconcentrate. Acolo se vede, de fapt, cât de curată este formula propusă. Miniștrii pot fi independenți pe hârtie, dar dacă prefecții sunt împărțiți politic, dacă instituțiile din teritoriu intră din nou în logica algoritmului de partid, atunci tehnocrația devine doar o etichetă convenabilă.
Pentru Maramureș, această întrebare nu este deloc abstractă. Prefectura, instituțiile deconcentrate, direcțiile județene și agențiile teritoriale sunt spațiile în care deciziile de la București se traduc în administrație concretă. Aici se vede dacă statul funcționează profesionist sau dacă fiecare schimbare de guvern aduce o nouă rundă de numiri, repoziționări și negocieri locale. Dacă formula Tomac va veni cu miniștri tehnocrați, dar cu teritoriu politizat, atunci vom avea doar o schimbare de decor, nu o schimbare de fond.
Pentru Nicușor Dan, eventuala desemnare a lui Eugen Tomac ar marca o schimbare de strategie. După căderea Guvernului Bolojan, președintele transmitea că nu va face experimente și că nu va propune un premier fără certitudinea unei majorități clare. O desemnare fără garanții ferme ar arăta că șeful statului a decis să mute presiunea de la Cotroceni către partide. Cu alte cuvinte, să le oblige să iasă din ambiguitate și să spună public dacă vor sau nu să susțină un guvern.
Această tactică poate funcționa, dar poate și eșua spectaculos. Dacă Eugen Tomac va reuși să strângă voturile necesare, Nicușor Dan va putea spune că a găsit o soluție într-un moment de blocaj. Dacă nu va reuși, consultările se vor relua de pe alte poziții, iar partidele vor intra într-o etapă și mai tensionată. Teama de alegeri anticipate ar putea face PSD, PNL, USR și UDMR mai flexibile, dar nu neapărat mai responsabile. Flexibilitatea politică născută din frica de anticipate nu produce întotdeauna guverne solide. Uneori produce doar compromisuri fragile.
PSD pare să prefere o variantă mixtă sau politică, ceea ce nu surprinde. Social-democrații știu că un guvern pur tehnocrat le-ar limita capacitatea de influență, dar și posibilitatea de a controla decizia administrativă. PNL și USR, pe de altă parte, au propriile calcule. Pentru liberali, orice formulă în care PSD ar avea influență majoră riscă să adâncească tensiunile interne și să le complice poziționarea publică. Pentru USR, intrarea într-un guvern susținut sau influențat de PSD ar fi greu de explicat propriului electorat. UDMR, ca de obicei, va cântări atent raportul dintre stabilitate, influență și garanții politice.
În acest tablou, Eugen Tomac ar putea deveni fie premierul de compromis, fie premierul de test. Diferența dintre cele două variante este uriașă. Un premier de compromis vine cu o majoritate negociată serios și cu un program minimal asumat de partide. Un premier de test este trimis în Parlament pentru a vedea cine cedează primul. România are nevoie de prima variantă, nu de a doua.
Problema este că, în politica românească, cuvântul „tehnocrat” a ajuns să fie folosit uneori ca paravan pentru lipsa de curaj politic. Partidele vor guvernare, dar nu vor să plătească prețul guvernării. Vor influență, dar nu vor răspundere. Vor oameni în administrație, dar nu vor să apară oficial în prima linie. De aici vine riscul major al unei formule aparent neutre: să avem un guvern fără chip politic la ministere, dar cu toate reflexele vechii împărțiri de putere în spate.
România nu are nevoie doar de un premier desemnat. Are nevoie de o majoritate clară, de un program coerent și de o asumare publică a celor care vor controla decizia. Dacă PSD, PNL, UDMR și USR vor susține un guvern Tomac, atunci trebuie să spună limpede ce susțin, ce primesc și ce responsabilități își asumă. Dacă nu îl susțin, trebuie să spună la fel de clar care este alternativa.
În final, întrebarea nu este doar dacă Eugen Tomac poate forma un guvern. Întrebarea este cine va conduce cu adevărat acel guvern, cine va controla administrația și cine va răspunde când deciziile vor începe să producă efecte. Pentru că un guvern tehnocrat doar la nivel de afiș, dar politic în subteran, nu este o soluție de criză. Este doar o altă formă de a amâna adevărul.
Dan Cristian COARDĂ
