Permisul auto digital va deveni una dintre componentele importante ale noii reforme europene privind mobilitatea și identitatea electronică. Documentul va putea fi emis și utilizat în format digital, prin intermediul viitorului EU Digital Identity Wallet, aplicația europeană care le va permite cetățenilor să își stocheze pe telefon documente oficiale și date de identificare.
Potrivit Comisiei Europene, fiecare stat membru al Uniunii Europene va trebui să ofere cel puțin o versiune a portofelului digital european până la sfârșitul anului 2026. Acesta va putea fi folosit de cetățeni, rezidenți și companii pentru identificare digitală, acces la servicii publice și private, dar și pentru stocarea și partajarea unor documente importante, precum cartea de identitate, diplomele, certificatele profesionale sau permisul de conducere.
Noua Directivă privind permisele de conducere introduce permisul auto complet digital, disponibil pe telefonul mobil sau pe un alt dispozitiv electronic. Acesta va fi emis în cadrul EU Digital Identity Wallet și va avea rolul de a simplifica procedurile administrative atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile naționale.
Pentru milioane de europeni care locuiesc, lucrează sau călătoresc în alte state membre, noul sistem ar urma să reducă birocrația și să faciliteze interacțiunea cu instituțiile. În cazul pierderii documentului, al schimbării domiciliului, al reînnoirii permisului sau al schimbării acestuia între state membre, o parte importantă dintre formalități ar putea fi realizată online, fără drumuri inutile la ghișee.
Permisul auto digital nu este gândit doar ca o variantă modernă a documentului clasic, ci ca parte a unui ecosistem european mai larg de identitate digitală. Prin portofelul digital european, cetățenii vor putea controla mai ușor ce date personale transmit și cui le transmit, în condiții de securitate și interoperabilitate la nivelul Uniunii Europene.
Implementarea va depinde de fiecare stat membru, însă direcția stabilită la nivel european este clară, documentele oficiale importante vor putea fi integrate treptat în format digital, iar permisul de conducere se numără printre primele documente vizate de această transformare.
Pentru șoferi, schimbarea ar putea însemna mai puțină birocrație, proceduri mai rapide și acces mai simplu la documentele necesare, direct de pe telefon. Pentru autorități, noul sistem promite verificări mai eficiente și o administrare mai ușoară a documentelor, mai ales în situațiile transfrontaliere.
Dan Cristian COARDĂ














