Joi, 28 mai, începând cu ora 11:00, la Muzeul Satului Baia Mare va avea loc activitatea de diseminare a rezultatelor din cadru proiectului județean „Itinerarii cultural-gastronomice prin Țările Maramureșului”, organizat de Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
„Proiectul a adus împreună elevi, profesori și specialiști preocupați de valorificarea patrimoniului cultural și gastronomic local, prin experiențe desfășurate în cele patru zone etnografice ale județului: Maramureșul Istoric, Codru, Chioar și Lăpuș.
În cadrul activității vor fi prezentate tradiții culinare autentice, rețete specifice și produse reprezentative pentru identitatea gastronomică maramureșeană, promovând bune practici în domeniul turismului și alimentației publice”, precizează Muzeul Satului Baia Mare.















