Reguli noi pentru sălile de jocuri de noroc din Baia Sprie. Taxe mai mari și program restricționat

2 minute de citit
- Publicitate -

Consiliul Local al orașului Baia Sprie a adoptat Hotărârea nr. 46 prin care se reglementează strict activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc (cod CAEN 9200) pe teritoriul administrativ al localității. Noua măsură introduce condiții mai aspre pentru obținerea autorizației de funcționare și costuri semnificativ mai mari pentru firmele de profil.

Una dintre cele mai importante modificări vizează orarul de funcționare al sălilor de noroc. Conform amendamentelor admise, acestea vor putea fi deschise doar în intervalul orar 08:00 – 21:00.

În plus, taxa anuală pentru obținerea autorizației de funcționare locală a fost majorată și se va calcula progresiv, în funcție de suprafața utilă a locației:

  • Tranșa 1: 1.000 lei / mp (pentru primii 50 mp);

  • Tranșa 2: 600 lei / mp (pentru suprafața între 51 și 100 mp);

  • Tranșa 3: 400 lei / mp (pentru suprafața ce depășește 100 mp).

De exemplu, pentru o locație de 120 mp, un operator va trebui să achite o taxă anuală cumulată de aproximativ 88.000 lei. Plata trebuie efectuată în termen de 30 de zile de la emiterea autorizației, în caz contrar aceasta fiind revocată de drept.

Hotărârea, adoptată cu unanimitate de voturi (17 voturi „pentru”), stabilește că nicio sală de jocuri de noroc nu poate funcționa pe raza orașului fără această autorizație locală prealabilă. Măsura vine în completarea legislației naționale recente (OUG nr. 7/2026) și are ca scop creșterea capacității financiare a unității administrativ-teritoriale, dar și un control mai bun asupra acestui tip de activități în comunitate.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut