Prin Programul Național de Ortopedie, 301 pacienți din Maramureș au beneficiat în 2025 de endoproteze articulare decontate. Pentru mulți oameni, acest sprijin a însemnat mai puțină durere, mai multă mișcare și întoarcerea la o viață normală.
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș aduce în atenția publicului evoluția acestui program în perioada 2018-2025. Datele arată o creștere puternică atât a numărului de beneficiari, cât și a finanțării alocate pentru materialele sanitare necesare intervențiilor de endoprotezare.
„Fiecare endoproteză decontată prin acest program înseamnă o șansă reală pentru pacient de a-și recâștiga mobilitatea, demnitatea și independența. Când vorbim despre ortopedie, vorbim despre oameni care pot reveni la mers, la muncă și la viața de familie”, a declarat Adrian Mădăraș, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș.
Date statistice (2018-2025):
- în 2018 au beneficiat 138 de pacienți;
- în 2025 s-a ajuns la 301 pacienți, cel mai ridicat nivel din intervalul analizat;
- suma totală estimativă decontată a crescut de la 233.546 lei în 2018 la 1.200.954 lei în 2025;
- costul mediu per bolnav a urcat de la 1.692,36 lei la 3.989,88 lei.
„Evoluția în anii 2020 și 2021 trebuie înțeleasă în contextul real al sistemului medical, multe intervenții chirurgicale au fost amânate în contextul pandemiei. După această perioadă, programul a reintrat pe o direcție ascendentă: 2022 a marcat recuperarea, 2024 a adus un salt important, iar 2025 a confirmat extinderea accesului la tratament pentru bolnavi.
Pentru pacient, o endoproteză nu înseamnă doar un act medical. Înseamnă șansa de a merge din nou fără durere, de a-și relua activitățile zilnice, de a reveni la muncă și la viața de familie. În multe cazuri, înseamnă recâștigarea independenței.
Pacienții care au indicație medicală pentru astfel de intervenții sunt încurajați să se adreseze medicului specialist ortoped și unităților sanitare aflate în relație contractuală cu sistemul de asigurări de sănătate, pentru informațiile necesare privind accesul la tratament”, arată CAS Maramureș.

