19 noiembrie devine Ziua Națională a Femeii Antreprenor. Inițiativa deputatului Crina Fiorela Chilat, anunțată la un evenimentul „Antreprenoare la Feminin”

2 minute de citit
- Publicitate -

Deputatul Crina Fiorela Chilat a anunțat inițierea unei propuneri legislative prin care data de 19 noiembrie să devină oficial Ziua Națională a Femeii Antreprenor. Inițiativa este deja înregistrată la Senat și urmează să parcurgă procedura legislativă pentru a deveni lege.

Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului „Antreprenoare la Feminin”, organizat în 5 martie 2026 de Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, eveniment dedicat susținerii și promovării femeilor din mediul de afaceri. Deputatul a explicat că inițiativa legislativă este deja depusă și că aceasta va fi adoptată în perioada următoare.

„La nivelul Camerei Deputaților am făcut o comisie a femeilor parlamentar care, înainte de a ajunge în Parlament, au fost femei antreprenor. Și acolo punem noi la cale ce să facem pentru mediul de afaceri, în special pentru femeile antreprenor. Și-am pornit de la ideea că ar fi bine să avem o zi a noastră. Printr-o inițiativă parlamentară care este deja înregistrată la Senat, am făcut o inițiativă care va deveni lege ca ziua de 19 noiembrie să devină Ziua Națională a Femeii Antreprenor. Acesta este cadoul meu de început de martie pentru voi, femeile care activați în acest domeniu privat care, de multe ori, nu este ușor și nu este presărat cu flori, iar voi știți mai bine acest lucru”, a declarat deputatul Crina Fiorela Chilat.

Evenimentul „Antreprenor la Feminin” a reunit reprezentante ale mediului de afaceri din Maramureș, fiind un prilej de dialog despre provocările antreprenoriatului feminin, dar și despre măsurile necesare pentru sprijinirea inițiativelor economice dezvoltate de femei.

MaramureşOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut