ANAF îi identifică pe cei care desfășoară activitate comercială

1 minute de citit
- Publicitate -

Mai multe persoane fizice care au vândut produse pe site-uri precum OLX au primit notificare de conformare de la ANAF. Cu alte cuvinte, ANAF îi identifică pe cei care desfășoară activitate comercială.

Cei care au primit o astfel de adresă de la Fisc sunt obligați să depună declarație unică, întrucât acestea sunt considerate venituri din activități independente. În caz contrar, vor fi supuse controlului Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Pentru a identifica persoanele respective, ANAF utilizează datele primite de la curieri.

„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, a spus recent Teodor Alexandru Georgescu, director general Antifraudă.

Pentru persoanele cu venituri de peste 500.000 lei, în primă fază, a fost inițiată verificarea documentară, adică un control care se face de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizie de impunere, a mai precizat acesta.

„Celelalte persoane cu sume sub 500.000 lei vor primi acasă o notificare din partea ANAF de conformare. Dacă nu se vor conforma vor urma controale”, a mai spus Teodor Alexandru Georgescu cu ceva timp în urmă

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut