Există artiști despre care simți nevoia să scrii din nou și din nou. Nu pentru că nu ai spus totul prima dată, ci pentru că, de fiecare dată când îi asculți, descoperi altceva. O nuanță, o emoție, o liniște pe care nu ai observat-o înainte. Tudor Gheorghe este unul dintre acei artiști rari. Și da, știu că am mai scris despre el. Dar ce să fac dacă îmi place?
„E primăvară iar” este o stare de spirit. Este acel moment liniștit în care simți că lumea începe din nou, că frigul și cenușiul iernii se retrag încet, iar în locul lor apare o lumină caldă, aproape nostalgică. În interpretarea lui Tudor Gheorghe, primăvara nu vine cu stridență, ci cu o eleganță calmă, cu o poezie care se așază firesc în suflet.
Puțini artiști mai au astăzi răbdarea de a spune un text. De a-l rosti cu grijă, de a-l lăsa să respire. Tudor Gheorghe face asta de o viață întreagă. Nu cântă doar melodii, ci dă viață poeziei. Fiecare vers are locul lui, fiecare pauză are rostul ei, iar vocea lui aduce cu ea ceva ce rar mai întâlnești în muzica de astăzi. Gravitate, cultură și respect pentru cuvânt.
Poate tocmai de aceea îmi vine uneori să mă întreb dacă nu cumva ne-am obișnuit prea tare cu superficialul. Dacă nu cumva am ajuns să confundăm spectacolul cu valoarea și zgomotul cu emoția.
Mi-ar fi plăcut ca la aniversarea celor 67 de ani de existență ai Ansamblului Național „Transilvania”, la Baia Mare, pe scenă să urce Tudor Gheorghe. Ar fi fost un moment firesc, aproape simbolic. Un artist care a pus poezia românească pe muzică într-un oraș care încă își revendică respectul pentru tradiție și cultură.
Dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa cum ți-ai imagina. Poate Connect-R a meritat cei 20.000 de euro. Nu știu. Poate sunt eu prea nostalgic. Sau poate sunt dintre acei oameni care încă mai cred că muzica ar trebui să rămână în tine, nu doar să treacă pe lângă tine.
Pentru că există cântece pe care le asculți și le uiți. Și există cântece care te opresc pentru câteva minute din graba lumii și te fac să respiri altfel. „E primăvară iar” este unul dintre ele.
Iar dacă uneori simt nevoia să mai scriu despre Tudor Gheorghe, este poate pentru că astfel de artiști nu apar prea des. Și ar fi păcat să-i lăsăm să treacă prin vreme fără să-i ascultăm cu adevărat.
Dan Cristian COARDĂ
