Șoferii care nu își achită amenzile în termen de 90 de zile de la scadență ar putea rămâne fără permis de conducere. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță al Guvernului Bolojan, publicat de Ministerul Dezvoltării, și introduce un mecanism automat de suspendare a dreptului de a conduce pentru debitorii restanțieri.
Potrivit documentului, autoritățile locale vor verifica dacă amenda a fost plătită. În cazul în care suma rămâne neachitată după expirarea celor 90 de zile de la termenul limită, va fi declanșată procedura de suspendare a permisului.
Durata suspendării va fi calculată proporțional cu valoarea datoriei. O zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neplătiți, fără a lua în calcul fracțiunile de zi. Astfel, pentru o amendă de 500 de lei, permisul ar urma să fie suspendat timp de 10 zile.
Suspendarea va începe la miezul nopții, în a treia zi lucrătoare după împlinirea celor 90 de zile de la termenul limită de plată, și se va încheia la ora 24:00 a ultimei zile stabilite. În termen de 30 de zile de la înregistrarea datoriei, șoferul va primi o somație detaliată, care va include data scadenței și perioada exactă de suspendare.
Datele privind datoria vor fi introduse în sistemul informatic PatrimVen al Ministerului Finanțelor și în sistemul național de permise gestionat de Ministerul Afacerilor Interne. După achitarea integrală a sumei restante, permisul va fi reactivat în cel mult două zile lucrătoare.
Proiectul precizează că suspendarea pentru neplata amenzilor va curge separat față de alte suspendări aplicate pentru abateri rutiere și nu se va cumula cu acestea.
Măsura face parte dintr-un plan mai amplu al executivului de creștere a gradului de colectare la nivel local și de consolidare a disciplinei fiscale. În paralel, documentul prevede și reducerea unor cheltuieli în administrația centrală și locală.
Noile reguli ar urma să intre în vigoare la șase luni de la publicarea ordonanței, perioadă necesară pentru interconectarea sistemelor informatice implicate. Guvernul susține că suspendarea automată a permisului va reprezenta un instrument eficient pentru recuperarea amenzilor restante, în condițiile în care un număr semnificativ dintre acestea rămân neachitate.
MaramuresOnline.ro


