Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare adresează un mesaj public de mulțumire și apreciere tuturor cadrelor medicale și personalului auxiliar pentru profesionalismul, dedicarea și empatia demonstrate zilnic în îngrijirea pacienților.
Mesajul vine în contextul unor scrisori de mulțumire transmise de pacienți și aparținători, care evidențiază calitatea actului medical, comunicarea eficientă, promptitudinea intervențiilor și atitudinea profund umană a personalului spitalului.
Într-unul dintre mesajele primite, aparținătorii subliniază profesionalismul și empatia personalului medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe, apreciind modul prompt în care pacientul a fost preluat, investigat și îndrumat către secția de specialitate, precum și comunicarea clară și permanentă cu familia. De asemenea, este evidențiată responsabilitatea și implicarea întregii echipe medicale în gestionarea unui caz complex și dificil

Un alt mesaj de mulțumire scoate în evidență profesionalismul, dedicarea și promptitudinea personalului din serviciul de urgență, apreciind atât intervenția medicală rapidă, cât și sprijinul oferit familiei pacientului pe întreaga durată a internării. Pacienții menționează în mod special comunicarea deschisă, claritatea explicațiilor medicale și grija constantă față de starea de sănătate a bolnavilor

„Direcția noastră rămâne ferm orientată către rezolvarea problemelor pacienților, creșterea calității serviciilor medicale și consolidarea relației de încredere dintre spital și comunitate. Mulțumim tuturor cadrelor medicale pentru efortul susținut și dăruirea de care dau dovadă, precum și pacienților și aparținătorilor pentru mesajele de apreciere și încrederea acordată actului medical”, transmite dr Rareș Pop, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare își reafirmă angajamentul pentru furnizarea unor servicii medicale sigure, eficiente și centrate pe nevoile pacientului, într-un climat bazat pe respect, empatie și profesionalism.
MaramuresOnline.ro


