Guvernul analizează modificarea sistemului de alocare a impozitului pe venit și TVA către autoritățile locale

1 minute de citit
- Publicitate -

La sediul Guvernul României a avut loc prima ședință a Grupului de lucru la nivelul coaliției de guvernare, dedicat stabilirii sistemului de defalcare și echilibrare a impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată (TVA) alocate autorităților administrației publice locale.

La discuții a participat și prim-ministrul Ilie Bolojan, subliniind importanța demersului în contextul pregătirii bugetului de stat pentru anul 2026.

Ședința a fost condusă de viceprim-ministrul Tánczos Barna, coordonatorul Grupului de lucru, și a reunit reprezentanți ai Ministerul Finanțelor, alături de reprezentanți ai formațiunilor politice din cadrul coaliției guvernamentale.

La întâlnire au participat reprezentanți ai tuturor nivelurilor administrativ teritoriale, consilii județene, municipii, orașe și comune, pentru a asigura o abordare echilibrată și adaptată realităților locale.

Misiunea Grupului de lucru este de a analiza nivelurile actuale de repartizare a impozitelor către autoritățile locale, oportunitatea unor eventuale modificări, modul de aplicare al acestora și impactul bugetar, în vederea fundamentării deciziilor guvernamentale privind elaborarea bugetului de stat pentru anul 2026.

Demersul face parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a finanțării administrației publice locale și de creștere a predictibilității bugetare la nivel local.

MaramuresOnline.ro

sursa: Facebook/Guvernul României

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut